Vezi dincolo de limite

„Când lupţi să-ţi împlineşti un vis, cea mai grea bătălie o porţi cu tine: îţi descoperi limitele, te zbaţi să ţi le învingi, te provoci şi reuşeşti să te autodepăşeşti. Pentru că doar atunci când vrei cu adevărat, te ridici după fiecare căzătură. Şi doar atunci când crezi cu adevărat, îi faci şi pe ceilalţi să creadă în tine”. Cuvintele îi aparţin lui Florin Georgescu (foto stânga), un nevăzător care a decis să parcurgă 2000 de km, pe bicicletă, până la Jocurile Olimpice de la Londra.

Împreună cu un prieten, au urcat pe un tandem pentru a dovedi că, într-adevăr, nimic nu este imposibil. Povestea celor doi poate fi urmărită pe www.vezidincolodelimite.ro. E genul de poveste pentru care cei de la Facebook ar trebui să introducă un nou buton: superlike.
Revenind la drumul meu spre semimaratonul de la Bucureşti, am mai parcurs ceva paşi: luni am făcut 12 km pe bicicletă (45’), iar azi am alergat 4,35 km (24’13’’). Dacă la kilometraj încă nu sunt în grafic, sunt măcar la greutate: după ce am scăpat de 2,5 kg în 2 săptămâni, am ajuns la 85 de kg.

Tornada cu turban şi spiritul olimpic

A purtat torţa olimpică în urmă cu opt ani, la Atena. Dar şi în urmă cu cinci zile, la Londra, alături de Nadia Comăneci. Este imaginea Adidas, alături de fotbalistul David Beckham şi alte glorii sportive, în cadrul campaniei “Nimic nu este imposibil”.
De ce toate acestea? Deoarece s-a apucat, la 86 de ani, de alergat. Până atunci, Fauja Singh (născut pe 1 aprilie 1911, în India) a trăit liniştit într-un sătuc din Punjab. La 81 de ani, după ce i-a murit soţia, a decis să se mute la fiul său, în Londra. Spune că s-a apucat de alergat “pentru a avea o ocupaţie”. La 89 de ani a terminat primul maraton. Alte şapte au urmat de atunci. "Primii 32 de kilometri nu sunt dificil de parcurs. Cât priveşte ultimii 10 km ai cursei, alerg în timp ce vorbesc cu Dumnezeu", susţine Fauja Singh.
În urmă cu două luni, la 102 ani, a anunţat că vârsta nu-i mai permite să participe “decât” la semimaraton.

În 2011, viaţa i-a fost strânsă între coperţile unei cărţi - “Tornada cu turban”. Titlul se referă la faptul că Fauja Singh aleargă, de fiecare dată, cu turbanul pe cap. Cât de bine se mişcă o spun rezultatele sale: Guinness World Records l-a înregistrat drept cel mai bătrân maratonist. La 100 de ani, a stabilit 8 recorduri într-o singură zi (la categoria de vârstă peste 90 de ani): a alergat 100 de metri în 23.14, 200 de metri în 52.23, 400 de metri în 2:13.48, 800 de metri în 5:32.18, 1.500 de metri în 11:27.81, o milă (1,6 km) în 11:53.45, 3.000 de metri în 24:52.47 şi 5.000 de metri în 49:57.39.
Ca orice sportiv care se respectă, şi Fauja are un plan de viitor: să poarte torţa şi la olimpiada viitoare, când va împlini 105 ani.
Revenind la programul meu, nu e mare lucru de spus: marţi - 3,38 km; miercuri – 4,09 km; joi – pauză; vineri – 3 km. Până la 80 de ani, când ar putea fi şi pentru mine vremea performanţei, mai e destul timp...

Respect!

„Ce simţi după ce termini 14 zile de alergare însumând 840km pe un traseu care a tăiat România de la Nord-Est la Sud-Vest? Greu de spus. În ultima etapă am alergat împreună, tăcuţi, iar eu unul nu puteam să mă abţin să rememorez momentele din această traversare. Puţin regret că totul s-a terminat, multă bucurie pentru realizare, un fel de linişte melancolică sau mai bine zis gol în stomac care nu pot să-l umplu cu nimic.

Pe linia de sosire, improvizată în Parcul Dragalina din Orşova, ne-am îmbrăţisat toţi cei prezenţi: alergătorii: Şerban, Gabi, Corin şi Daniel şi cei care ne-au însoţit, ajutat şi suportat: Ioana, Oana, Haijni, Mihai, Cristian şi Paula. A fost un moment la care am visat timp de două săptămâni, a fost drogul care ne-a ajutat să ne trezim zi de zi la 5 dimineaţa şi să înşirăm 60 de kilometri prin arşiţă sau frig. Privind pe hartă distanţa acoperită îmi vine şi mie greu să cred că am reuşit încă o dată cu ajutor de la Dumnezeu să legăm în alergare o nouă "Diagonală a Nebunilor"”. Cuvintele îi aparţin lui Şerban Chiurlea, unul din cei patru temerari care a încheiat duminică traversarea României, în alergare.

“Ultima etapa a fost una scurtă (37km). Am alergat-o grupat, la un ritm lejer, aşa de cooldown, cum spunea şi Şerban, numai bun să rumeg pe îndelete ce a însemnat această cursă. O cursa lungă, însă privind în urmă, parcă ieri am plecat din Rădauţi-Prut. Am alergat uşor, am stat să facem poze şi cu toate astea la ora 11, treceam linia de finish pregătită cu atenţie de echipa de suport (Oana, Ioana, Hajni, Paula, Mihai şi Cristian) împreună cu ceilalţi trei nebuni: Serban, Corin şi Daniel. Îmbrăţişări, felicitări şi şampanie urmate de câteva poze de grup.
Un final la care am visat cu toţii timp de două săptămâni însă unde ne-am bucurat mai mult sau mai puţin în linişte Probabil eram cu toţii melancolici pentru că s-a terminat această frumoasă aventură. Seara ne-am răsfăţat cu o plimbare cu barca pe Dunăre. A fost superb!”. Sunt vorbele lui Gabriel Solomon, alt temerar care a încheiat, în alergare, cursa de 840 de km în care a traversat România de la NE la SV.
Celor patru finalişti, celui de-al cincilea care a făcut “doar” jumătate din traseu şi întregii echipe tehnice: RESPECT! Superb şi gestul de a trece împreună linia de finish, demonstrând că “Diagonala Nebunilor” a fost o cursă a prieteniei şi nu o competiţie a orgoliilor.
Revenind la picioarele mele, m-au purtat astăzi 6,34 km (36’19’’ – o viteză medie de 10,5 km/h). Faţă de săptămâna trecută, am pierdut 1,5 kg. Încep să câştig kilometri.

Păcăleala bătrânilor

Relaxaţi, calmi, imperiali. Unul după altul, zboară pe lângă mine 86 de ciclişti. Un zbor calm, al unor oameni care ştiu să preţuiască viaţa şi care înţeleg că nu graba contează, ci frumuseţea călătoriei.

Stolul cicliştilor a plecat din Beijing pe 1 aprilie. Fără să fie vreo păcăleală, au drept destinaţie Londra, unde şi-au propus să ajungă pe 1 septembrie, înaintea Olimpiadei Paralimpice.

Călătoria va acoperi 14.090 km. În cele cinci luni pe două roţi vor fi străbătute 13 ţări din Europa şi Asia: China, Kirghistan, Kazahstan, Rusia, Ucraina, Moldova, Romnia, Bulgaria, Ungaria, Austria, Germania, Franţa şi Anglia. Cicliştii (a căror medie de vârstă este de 60 de ani) sunt din Franţa, Belgia, Canada şi China. Proiectul a fost iniţiat de fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy.

Sâmbătă, 21 iulie, temerarii pensionari au străbătut Galaţiul. Cum au fost primiţi de autorităţile locale? Nimeni nu i-a deranjat, deşi ar fi fost un prilej excelent de promovare a sportului.  

Am alergat alături de ei, pe faleza superioară, până la bac. Unde i-am lăsat să o ia, prin Tulcea, spre Bulgaria.

În ceea ce mă priveşte, am încheiat săptămâna cu un total de 19 km. Miercuri am luat o pauză, joi, vineri şi sâmbătă am alergat câte 3 km.

Revenind la bunicii atleţi, am văzut astăzi cum, la vârsta pensiei, cei 86 de ciclişti au ales să îşi păcălească bătrâneţea. În timp ce noi alegem, zilnic, să ne păcălim viaţa.

Fuga românului mediului

Românul cu venituri medii câştigă într-o viaţă de muncă 150.000 de euro. Scăzând cheltuielile necesare traiului zilnic, poate economisi doar 12%, deci şi-ar permite o casă de maximum 18.000 de euro. Ceea ce nu-l împiedică să îşi facă rate la un apartament de măcar 50.000 de euro!

Ce face românul mediu cu banii? Grosul îl dă pe mâncare, 7% pe alcool şi tutun, doar 2% pentru a-şi îngriji sănătatea şi 1% pentru propria educaţie. Cât priveşte sportul, e ceva de care fuge în fiecare zi.

Există şi români care refuză media. Patru dintre ei parcurg astăzi a 10-a etapă, de 64 de km, din TransRomania Run. Au de străbătut în 14 zile ţara în diagonală, din NE spre SV.  

Cam jumătate din cât fac ei într-o zi mi-am propus să fac eu toată săptămâna. Azi am călcat în picioare 5,12 km (în 28’33’’ - 10,8 km/h). Încet – încet, drumul spre semimaraton prinde contur.

Revenind la românul mediu există, cum altfel, explicaţii! Le-am găsit într-un articol excepţional postat de Mihai Cristian Mateaş – “Nu mai calomniaţi românul mediu! Nu e vina lui!” O vizită pe blogul lui Mihai - http://ellun.es/, vă va ţine, cu siguranţă, captivi într-un spaţiu jurnalistic de mare clasă. Cât priveşte articolul, îmi permit să-l redau mai jos:

Nu mai calomniaţi românul mediu! Nu e vina lui!

Aproape a venit vara. Şi asta nu se simte doar în “mercurul termometrelor”, ca să citez un crainic de ştiri, oricare, din România, ci şi, conform timeline-ului meu de twitter, în aerul respirat în autobuze. Se vaită lumea că românul nu se spală, sau, dacă o face, o face rar – Evident, toţi se plâng de român la general, fiind vorba de românul mediu, abstract, acelaşi care “fură”, “e leneş” sau “se uită prea mult la OTV” -. Studiile privind consumul redus de săpun sau pastă de dinţi în România, ne/vă confirmă şi statistic, ceea ce olfactiv putem/puteţi constata empiric în autobuz.
Apropo de studii, însă, să ştiţi că tot ele oferă şi o explicaţie şi o scuză pentru toate tarele românului mediu, cel acuzat (calomniat, pe nedrept, puteţi spune, după ce veţi citi până la capăt). Dacă un nene (sau o tanti, că noi nu discriminăm) răspândeşte un iz neplăcut în autobuz nu este pentru că NU A VRUT să se spele, ci, veţi vedea imediat, a fost constrâns(ă). La fel şi dacă s-a îngrăşat, nu face sport, nu face voluntariat sau nu citeşte o carte.

Românul mediu, “victima” statisticilor

Conform EU Observer, un om obişnuit – în funcţie de ţară – petrece între 7 ore şi 50 de minute (Coreea, Japonia) şi 9 ore (Franţa), în medie, dormind. Acestea fiind “extremele” studiului realizat doar în ţările membre OCDE. Cum România nu e inclusă în studiu, putem doar aproxima, estimând la 8 ore timpul pe care un român îl petrece dormind, pe zi. Rămân, deci, 16.
Acelaşi EU Observer susţine că un om obişnuit petrece între o oră şi 20 de minute (Finlanda, Norvegia, Marea Britanie) şi o oră şi 40 de minute (Franţa) mâncând. Din nou, aproximăm şi să zicem că un român petrece o oră şi 30 de minute mâncând, de-a lungul unei zile. Rămân 14 ore şi jumătate.
Mai departe, şi de data asta avem studii statistice autohtone sau cu rezultate care includ şi România, românii muncesc, în medie, 41,2 ore pe săptămână, printre cele mai multe din UE. Împărţind la 7, ca să “îi dăm de lucru” şi în weekend, românul mediu munceşte 5,88 ore pe zi. Să zicem 6, să fie “rotund”. Îi mai rămân 8 ore şi jumătate.
După somn, mâncare şi muncă, românii se mai uită şi la televizor. Mult! 6 ore şi 16 minute în medie, conform acestui studiu. Ca să compensăm ce am rotunjit în sus la muncă, zicem tot 6 ore. Îi mai rămân 2 ore şi jumătate.

De ce e românul de vină că ziua are doar 24 de ore?

Apoi, românul mediu mai stă şi pe net. Trei ore pe zi, în medie. O spune studiul acesta. Deci, românul e ocupat deja 24,5 ore pe zi din 24. Evident, vorbim de acelaşi român mediu, chipul nevăzut din statistici. Dar nu românul mediu circulă cu autobuzul? Şi, iată, de ce nu îi rămâne timp să se spele, să facă sport, să citească o carte sau să meargă la o piesă de teatru. Repet, e vorba de românul mediu. Persoanele care citesc acest articol sunt, clar, excluse, conform cunoscutei leme: “Cei de faţă se exclud”.
Aşadar, dacă astăzi, călătorind cu autobuzul, veţi avea din nou certitudineacă vreunul dintre ceilalţi pasageri nu s-a spălat, acum puteţi fi maiîngăduitori. Pur şi simplu nu a avut timp. Nu e vina lui că ziua are doar 24 deore… În plus, îl veţi privi cu alţi ochi. Nu foarte des aveţi ocazia de acălători la doar câţiva centimetri distanţă de românul mediu (Că am stabilit cădoar el nu are timp de duş). Şi vă veţi fi satisfăcut şi curiozitatea care, cusiguranţă, v-a fost stârnită de fiecare dată când citeaţi câte un studiu despreromâni: “Cine o fi, dom’le românul ăsta mediu, din statistici?”.

Diagonala nebunilor

Ai două săptămâni de concediu şi vrei să vezi ţara. Dintr-un capăt în altul. Mai precis, din nordul Moldovei (Rădăuţi Prut) până la graniţa cu Serbia (Orşova). 860 de km, în 14 zile. Nimic mai simplu: îţi pui adidaşii în picioare şi o iei la fugă.

Pentru cei mai mulţi, poate părea doar un banc. Pentru cinci români, sportivi amatori, e realitate. În urmă cu o săptămână, pe 8 iulie, Gabriel, Şerban, Daniel, Corin şi Edi au luat startul în Trans România Run (foto la plecarea din vama Rădăuţi Prut, mai multe pe http://www.transromania-run.ro). Timp de două săptămâni se vor trezi la ora 5 dimineaţa pentru a alerga aproximativ 60km pe zi.

Astăzi au trecut de jumătatea drumului. Sunt undeva, la între Braşov şi Sibiu. Au mai rămas doar patru, Edi oprindu-se la jumătatea drumului, după şapte zile în care a parcurs peste 400 de km în alergare.

Este ceva extraordinar ceea ce fac sportivii? Categoric, da. De ce nu sunt mediatizaţi? Pentru că nu i-a dus capul să mai şi violeze câte o babă pe drum sau măcar să se bată prin cârciumile pe lângă care trec. Să dea doi pumni şi să o ia apoi, natural, la fugă...

Întorcându-mă la proiectul meu, am alergat azi 5,02 km (29’33’’) cu o viteză medie de 10,2 km/h. Pentru că mi-am făcut de cap în week-end, am început săptămâna cu greutate. Mai exact, 87,5 kg. Să-mi fie ruşine!  

Alergător de duzină

12 săptămâni pentru 21 de km. E prima etapă dintr-un nou experiment, cel al revenirii la alergare. Etapă în care îmi propun două lucruri: să-mi bat cea mai bună performanţă la semimaraton (01:56:48 la jumătatea cursei de maraton de la Bucureşti, în urmă cu doi ani) şi să slăbesc 12 kg. Adică, de la 87, cât am în prezent, să mă apropii de 75.
În ultimul an am alergat ocazional, o dată sau de două ori pe săptămână, între 3 şi (rar) 5 km. Tot cu 3 km am început şi azi. O cursă într-un ritm lejer (17'50'') la o viteză medie de 10,01 km/h.
Semimaratonul e pe 7 octombrie, la Bucureşti. Vreau apoi să fac un maraton în iarnă sau primăvară. Ar fi primul la care m-aş duce cât de cât pregătit. Şi la care îmi propun să scot sub 4 ore.
Cu ce trebuie să încep? Cu un pas mic pentru om. Urmat de alt pas mic. Şi de altul... Şi tot aşa, până la 42.195 de paşi. Cât ţine un maraton.