Ruşinea de-a fi român

Ce poţi să le spui unor părinţi care şi-au pierdut fiul de cinci ani după ce l-au dus la o operaţie banală de hernie? Intervenţie programată cu mult timp înainte, deci nu o urgenţă, un caz care să prevestească dezastrul. Ce poţi să-i spui bunicului care timp de doi ani a făcut plângeri către toate autorităţile competente şi nu a primit vreun răspuns? Iar în momentul în care cineva l-a băgat totuşi în seamă a fost doar pentru a-l redirecţiona către comisiile şi comitetele de unde nici până azi nu a primit nimic? Rând pe rând, Direcţia de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România ori cel din Galaţi au pasat timp de doi ani de la unii la alţii cazul lui Iustin Nicolau, un copil de cinci ani a cărui singură vină e că a intrat în malaxorul numit fără pic de ruşine "Sănătate". Deşi Institutul de Medicină Legală recunoaşte că există culpă medicală, deşi mai multe organisme admit că fişele medicale au fost falsificate, tăcerea se aşterne tot mai adâncă iar speranţa rudelor de a aduce cazul în faţa unei instanţe se subţiază pe măsură ce procurorii albesc pagină după pagină din dosar.
Miercuri, la conferinţa de presă susţinută de bunic şi părinţi, mi s-a făcut ruşine. Pe măsură ce ascultam cum majoritatea plângerilor lor au rămas fără un răspuns, mi se făcea ruşine. Dacă angajaţii, că sigur nu sunt oameni, care trebuiau să dea acele explicaţii sunt români, ei bine, mi-e ruşine că sunt şi eu român. Şi-mi venea să intru în pământ când mă gândeam că sunt şi eu o rotiţă într-un sistem care ştie întotdeuna să găsească scuze, fără a nimeri şi rezolvările. Cu atât mai puţin vinovaţii, dacă nu e vorba de găinari de rând.
Cezar Amariei

Naşterea domnului Lăzărescu

Un batrân a murit la Slatina, după ce a fost plimbat patru ore printre spitale, fără a fi consultat de vreun doctor. La Galaţi, părinţii unui bebeluş acuză medicii că i-au rupt femurul fiului lor, la naştere. Că ai 62 de ani sau doar câteva zile, sistemul medical românesc nu alege: te poate nenoroci indiferent de vârstă sau de zona în care te afli. Nici măcar şpaga nu te poate apăra. În urmă cu doi ani, părinţii a doi copii din Galaţi acuzau un anestezist că le-a greşit doza şi că micuţii au murit din cauza lui, deşi aveau de trecut printr-o banală operaţie de apendicită. În ambele cazuri, părinţii recunoşteau că i-au dat şpagă celui pe care îl învinovăţeau.
Câtă încredere trebuie acordată sistemului sanitar au arătat chiar primii oameni ai statului. Atât preşedintele Traian Băsescu cât şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au ales să se opereze în străinătate, atunci când au fost obligaţi să ajungă la cuţit, chiar dacă era vorba de intervenţii care se puteau face în orice spital judeţean.
În urmă cu patru ani, lumea artistică mondială premia la Cannes lung-metrajul "Moartea domnului Lăzarescu", în care inginerului pensionar Dante Remus Lăzărescu i se face rău, este plimbat cu salvarea câteva ore şi sfârşeşte fără a fi consultat de vreun medic, după ce a fost plimbat dintr-un spital în altul. Specialiştilor de la revista britanică de film „The Empire“ le-a plăcut atât de mult ideea şi modul crud în care a fost prezentată încât au inclus pelicula în Top 500 al celor mai bune filme din toate timpurile, înaintea mult mai cunoscutelor „Titanic“, „Interviu cu un vampir“ sau „Braveheart“.
Din păcate, realitatea mioritică surclaseză încă o dată ficţiunea. Şi ne învaţă că nu s-au făcut toate filmele despre monstruozităţile sanitare din România. Ne-am uitat la filmul lui Cristi Puiu - "Moartea domnului Lăzarescu", fără să ne dăm seama că la nivel de ficţiune am ars multe etape. În plan real, lucrurile se dovedesc mult mai simple: până la nefiinţă, există mai întâi o naştere a domnului Lăzărescu, în care cineva îţi rupe femurul, se face că nu s-a întâmplat nimic şi-ţi recomandă comprese reci dacă întrebi de ce copilul are probleme cu piciorul. E un fel de a ura "Bun venit!" unui nou domn Lăzărescu pe meleagurile noatre. Şi-n caz că nu-i convine ceva, să zică mersi că s-a născut viu!
Cezar Amariei