Un sfert de cumpănă

Am reuşit să trec cu bine primele două etape din programul de pregătire întocmit de antrenorul Gyongyossy. Mi-am permis chiar să tratez cu uşoară aroganţă proba de luni, de alergare forţă - 2 km. Nu prea am înţeles care e treaba cu forţa, aşa că mi-am zis că ar trebui să parcurg distanţa cât mai rapid cu putinţă. Continui să rămân superior melcului ca viteză. Şi cam atât. Am făcut cei 2 km în 10 minute, faţă de 13, cât îmi lua în mod normal. Şi chiar mi s-a părut că aş putea să fac 3 km, dar mi-a căzut suflul pe jos după alţi 300 de m şi nu am mai reuşit să-l ridic.

Alergarea de marţi, de 45', a fost relativ ok. Ştiam că o pot duce la bun sfârşit de duminică, zi în care am parcurs pentru prima dată 8 km. Aşa că am reluat aceeaşi cursă, pe care am terminat-o în ruşinosul timp de 52'. Pe la cel de-al patrulea km m-am surprins că, furat de gânduri, abia mai dădeam din picioare. Deocamdată, se dovedeşte că epoca vitezei nu-i de mine.

Să vedem dacă e măcar epoca rezistenţei. Mâine mă aşteaptă o cursă de 12 km. E pentru prima dată în viaţa mea când alerg două cifre. Mi se pare colosal, dar e doar un sfert din cât mi-am propus până în toamnă. În urmă cu câteva luni, aş fi obosit numai cât mi-ar fi spus cineva 12 km. Şi aş fi băut o bere. Aşa că desfac şi eu acum la o bere, în cinstea obositului care am fost.

Stâng - drept - stâng. Sau prima organizare

De azi, încerc să alerg organizat. Să duc la bun sfârşit programul de pregătire pentru maraton, realizat de antrenorul Zsolt Gyongyossy pentru Emilian Isăilă.

Prima saptamana: Luni - alergare forta, 2 km; Marti - alergare pe stadion, 45', dintre care doi kilometri cronometrati (unul 5'15”, al doilea 5'30”); Miercuri - alergare 12 kilo in 74'; Joi - liber; Vineri - 6 kilo in 33'; Sambata - 79', 12 kilo; Duminica - liber;

A doua saptamana: Luni - 45', alergare in forta; Marti - alergare stadion, 45'; Miercuri - alergare, 50'; Joi - inot, 30'; Vineri - alergare: 50 de metri cu genunchii la piept, 50 m pas saltat, 50 m pas sarit, apoi alergare 35'; Sambata - liber; Duminica - alergare 18 kilometri, 110';

A treia saptamana: Luni - liber; Marti - alergare pe stadion 10 kilometri, cronometru: 57'; Miercuri - forta: 4X30 abdomene; 4X10 flotari; 4X25 spate; Joi - liber; Vineri - inot, 30'; Sambata - 60 de metri alergare cu genunchii la piept, 60 m pas sarit; 60 m pas saltat, apoi alergare 35'; Duminica - alergare 12 kilometri;

A patra saptamana: Luni - liber; Marti - inot, 30'; Miercuri - alergare 12 kilo, 69'; Joi - 60 metri pas saltat, 60 m pas sarit, 60 m alergare cu genunchii la piept, apoi alergare 30'; Vineri - alergare usoara, 30'; Sambata - alergare usoara, 30'; Duminica - alergare 24 de kilometri, 2h 25'.

Alergarea ca un banc bun

Dacă vrei să-i faci să râdă pe cei de lângă tine, spune-le că intenţionezi să participi la un maraton. Un munte de mişto-uri te va acoperi imediat. Vor accepta mai uşor că te antrenezi să mergi pe valuri decât că ţi-ai pus în cap să parcurgi 42 de kilometri.

În urmă cu 2500 de ani, când grecii aveau probleme cu perşii la Maraton, atenienii au trimis către Sparta un alergător, să ceară ajutor. Bărbatul a parcurs 225 de km în două zile şi s-a întors fără a reuşi să obţină sprijinul spartanilor. Până la urmă, grecii au trebuit să se descurce singuri, i-au înfrânt pe invadatori şi un nou alergător a dus vestea în Atena. A făcut 42 de km direct în istorie.

Pentru a treia oară consecutiv în această săptămână, am terminat şi azi tura completă de faleză. Am recalculat distanţa aseară şi mi-am dat seama că de fapt sunt doar 5 km, pe care i-am parcurs şi de această dată tot în 33 de minute. Lunea trecută, după ce am încheiat pentru prima dată cei 5 km, m-am bucurat ca un copil. Îmi venea să-i sun pe toţi pe care îi cunosc şi să le spun. Nu să mă laud, ci să-i anunţ că se poate. A fost cel mai bun banc pe care l-a făcut alergarea cu mine.

Experiment Isăilă: Alerg pentru mine!

Primul kilometru este cel mai greu. Alerg deja aproape zilnic de vreo patru săptămâni şi, aproape fără excepţie, probleme apar după 500 de metri. Încep un fel de crampe uşoare în gambe, un junghi în piept, altul în ficat şi aceeaşi întrebare sâcâitoare: de ce nu mă opresc? Nu văd că mi-e rău? După primul kilometru, corpul se obişnuieşte cu efortul şi se supune, docil, traseului pe care mi l-am propus să-l parcurg.

Deşi vremea de astăzi a fost cea mai proastă de când alerg, o lapoviţă sâcâitoare, am reuşit pentru a doua oară în acestă săptămână să termin o tură întreagă de faleză: parcul de lângă Distrigaz - bac - Elice - retur. În total, aproximativ 5,5 km, în 33 de minute. Mulţumitor, pentru un începător care a cărat tot timpul cu el 85 de kilograme.

În urmă cu un an şi ceva citeam, în Evenimentul Zilei, un prim material despre Emil Isăilă şi performanţa acestuia. În doar câteva luni, descrise pe pagina de internet a ziarului drept "Experiment Budapesta", jurnalistul s-a transformat dintr-un obez lipit de canapea ce obosea şi să respire într-un atlet care termină cei peste 42 de km ai maratonului din capitala vecină. Când s-a apucat, avea 39 de ani, fugise toată viaţa lui de sport şi cântărea 98 de kilograme la 1,84 metri. Perfomanţa greu credibilă m-a pus pe gânduri. După mai multe încercări ratate, am decis în acestă primăvară că trebuie, la rândul meu, să încerc. Şi pentru a avea o motivaţie în plus, m-am hotărât să fac totul public.

Pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile, Isăilă a recurs la sfaturile lui Zsolt Gyöngyössy, soţul şi antrenorul Gabrielei Szabo. Eu am decis să apelez la un alt antrenor, la îndemâna tuturor: internetul. În primul rând, voi urma cele descrise de jurnalistul bucureştean pe blogul său. După cum voi citi orice mi se va părea util demersului meu: de a mă alinia pe 4 octombrie 2009 la startul maratonului de la Budapesta. Chiar dacă nu voi reuşi să-l termin, ar fi unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care mi le-aş putea face cu ocazia împlinirii a 36 de ani: să alerg pentru mine.