Am reuşit! Am făcut cei 18 km mult, mult mai uşor decât mi-am imaginat. Am avut noroc de o vreme extraordinar de bună pentru mine (nori şi răcoare) şi de un tonus bun. M-a cam enervat că a trebuit să alerg printre grătarele întinse de Ziua Scrumbiei şi prin mulţimi compacte de gură-cască, dar nimic nu se compară cu senzaţia pe care am avut-o după jumătatea cursei.
Ţinând cont de dificultăţile cu care m-am confruntat toată săptămâna, la început m-aş fi bucurat şi să acopăr 12 km, distanţa maximă parcursă până acum, pe 1 aprilie. Bucuria care m-a cuprins în momentul în care am depăşit această limită a fost imensă iar fiecare pas în plus o amplifica. M-am gândit la legendarii săritori cu prăjina Serghei Bubka şi Yelena Isimbayeva, care au bătut ani de zile record după record, cu câte un centimetru, tocmai pentru că puteau mult mai mult. Şi mă simţeam ca ei, conştient că oriunde m-aş opri, deja sunt în pragul unui gigantic record personal.
Am încheiat cursa cu uşoare probleme pe final, când au început să mă doară genunchii. Spre uimirea mea, şi timpii scoşi au fost mai buni ca înainte: 5 km (30'), 10 km (61'), 12 km (75') iar 18 km (115').
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Cei 18 km pe ce traseu mai exact i-ai parcurs? Faleza inferioara dus-intors de 4 ori si ceva (avand in vedere ca sunt 4 km dus-intors)?Mersi
Trimiteți un comentariu