Din fericire, cursa de 12 km nu a lăsat urme. M-au durut seara puţin genunchii şi gleznele a doua zi, doar dimineaţa. Oricum, era ziua liberă. M-am făcut în schimb de râs după aceea.
Aveam de alergat şase kilometri şi eram destul de stresat că trebuia să o fac devreme, deoarece până la 9.30 trebuia să ajung la PNL, să plec cu colegii din presă în nordul judeţului, cu Crin Antonescu. M-am trezit ca de obicei, la 6.30, am mâncat şi pe la 8 am ieşit să alerg. Mi se părea o bagatelă ce am de făcut, în condiţiile în care abia ce încheiasem cu două zile înainte 12 km!
Mi-am dat seama ce dezastru mă paşte încă din primul kilometru. Tuşeam atât de tare încât, la un moment dat, mi-a venit să vomit. Cu o seară înainte stătusem la beri fără număr înconjurat de fum de ţigară. Acum, plămânii dădeau din nou de aer şi încercau să se cureţe. Abia am reuşit să mă târăsc trei km şi m-am întors acasă.
Pe drum, m-am gândit cât de prost sunt şi cât de superficial am tratat această cursă. Mi s-a părut că, dacă am mai alergat distanţa asta, o pot face oricum, indiferent cât beau sau cât fum de ţigară înghit de la alţii. Dacă aş fi fost neamţ, aş fi pregătit cursa de 6 km la fel de atent ca pe cea de 12, odihnit şi neintoxicat. Cum nu sunt, mi-am bătut joc de mine şi am pierdut româneşte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu