Şi nu numai. Să admitem că se închide în week-end circulaţia pe Faleza Superioară! Cine va avea de câştigat? Dacă ne luăm după viceprimarul Ciumacenco, bicicliştii şi rolerii ar fi printre primii beneficiari. În timp ce tinerii îşi vor juli coatele şi-şi vor sparge capetele într-un mediu sănătos, cine va număra însă din ce în ce mai mulţi bani? Păi, nimic mai simplu: încurajând sportul, se vor vinde din ce în ce mai multe biciclete şi ghete cu roţi. Produse în China, în fabrici controlate, se ştie, de mafia locală. Quod erat demonstrandum sau Hoper edei deixai? (Aici autorul textului face paradă cu vasta lui cultură generală, întrebându-se retoric de fapt acelaşi lucru, în latină şi greacă: ceea ce trebuia demonstrat.) Aşa-i că v-aţi prins şi voi cui serveşte iniţiativa viceprimarului?
Lucrurile sunt însă mult mai complicate de atât. Timp de două zile, nicio maşină nu va trece pe Faleza Superioară. Ceea ce înseamnă că sute de cocalari nu-şi vor mai călări bolizii prin zonă. Mii de maşini vor sta pe dreapta pentru că amatorii de Dunăre vor trebui să vină pe jos. Maşinile parcate nu doar că nu poluează, dar nici nu consumă. Adică benzinăriile vor vinde mai puţin carburant. Hoopaaa! Păi, cine are benzinării în Galaţi? Printre alţii, Patriciu (PNL) şi Durbacă (PC)! Aşa-i că v-aţi prins şi voi cui serveşte iniţiativa viceprimarului PSD?
Şi nu e doar atât. Mai mulţi oameni care să se plimbe pe Faleza Superioară înseamnă mai multe perechi de încălţări uzate. În plus, lumea slăbeşte şi trebuie să-şi ia haine de mărimi mai mici. V-aţi prins, tot din China, din fabricile controlate, se ştie, de mafia galbenă.
Adevărata intenţie este însă alta. Mişcare într-un mediu sănătos înseamnă, vrem nu vrem, că vom trăi mai mult. Deci vom plăti mai mult timp taxe şi impozite locale. Hmm, diabolic, Ciumacenco ăsta!
joi, 11 iunie 2009
miercuri, 3 iunie 2009
Pe locuri, fiţi gata, stop!
Ieri, 5 km (28'). Azi, 5 km (28'). După o lună mai cumplită, în care m-am tâtât de câteva ori pe tot mai puţini kilometri, am revenit. Între timp, starea de oboseală a dispărut. Pe la medic tot nu am ajuns, aşa că nu ştiu dacă sunt sau nu ok.
În schimb, am un tonus bun şi o explicaţie: cred că performanţele tot mai proaste erau direct legate de renunţarea la mierea de albine. Înainte, consumam câteva linguriţe pe zi. Sperând că voi slăbi mai uşor, am renunţat la ea. Odată cu reintroducerea în alimentaţie, alături de glucoză, picioarele au început să se mişte fără mine!
Şi am mai avut o revelaţie: mă înşeală cântarul. Cu 3 kg! Am slăbit, într-adevăr, 8 kg de la sfârşitul lunii februarie, de când am început exerciţiile, şi până acum. Numai că nu am 81 de kg, cum îmi arăta cântarul din baie, ci 84. Şi ar trebui să scap de cel puţin alte 8 kg până la maratonul de la Budapesta.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)