Maratonist. Şi încă mai exist!

Am terminat cursaaa! Şi am reuşit să nu fiu ultimul, încă vreo 30 îmi călcau pe urme. Ca timp, nici măcar nu mai contează (5 h 28', cu 2 h 15 la jumătatea cursei), important este că am reuşit să mă încadrez în timpul oficial de 5h30' şi că nu m-a prins autobuzul cu maratonişti întârziaţi sau epuizaţi din urmă. Am primit şi medalie la final...
Fizic, mă mişc mult mai bine decât mă aşteptam. Chiar dau uşoare semne de sprinteneală ce ar face invidios un nonagenar.

Până când autobuzul ne va despărţi

Sunt de trei zile în Budapesta. Peste 90 de minute începe cursa. Ca pregătire, sunt praf. N-am mai alergat de trei săptămâni. Cu toate acestea, simt că trec de 30 de km. Poate chiar şi de 35... Mă voi târâ însă până când, din urmă, mă va ajunge autobuzul care închide cursa. Şi care culege toţi melcii de pe drum.
Experimentul Isăilă este însă departe de a se fi terminat. Abia începe!