Cult. Descult

M-am hotărât să renunţ la adidaşii din picioare în timpul maratonului, după 31 de km, chiar dacă asta însemna să parcurg ultima tură, de 11 km, în picioarele goale. De această dată nu am mai făcut-o în onoare lui Abebe Bikila, atletul care câştiga desculţ în urmă cu 50 de ani, la Roma. Nu am făcut-o nici pentru a primi mai multe încurajări din public, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat şi mi-a plăcut.

Nici măcar pentru că aş fi vrut să alerg "natural". Sau pentru că urma să merg a doua zi la spectacolul Cesariei Evora, cântăreaţa care urcă pe scenă în picioarele goale.

Adevărul e mult mai simplu: mă strângeau încălţările de simţeam că mor! În vară, când le-am cumpărat, aveam piciorul relaxat şi am făcut prostia de a-i proba fără ciorap. Mă speria faptul că scria 44 pe ei iar eu port 43 la încălţările de alergat, aşa că...

Ştiam de la turele de pe faleză că voi vea ceva probleme dar, cum n-am făcut nicio alergare peste 17 km cu ei în picioare, nu mi-am putut imagina ce mă aşteaptă.

Primele două ture au fost perfecte faţă de ce mi-am propus (semimaraton sub 2h, maraton sub 2h15'). La jumătatea drumului înregistram 01:56:48. Aveam şanse reale să termin sub 4h10'!

Mă simţeam foarte bine, aveam suficientă energie. Şi ceva în plus: picioarele ude, din cauză că plouase zdravăn înainte cursei iar drumul era plin de bălţi. Aşa că Adidas Adizero Adios, în care îmi pusesem mari speranţe, se transformaseră într-un cumplit instrument de tortură.

Am renunţat la ei pe la km 31. Chinul a început pe la km 36. Dacă până acolo asfaltul era compact şi trebuia doar să fiu atent să evit pe cât posibil zonele umede, unde alunecam, situaţia avea să se schimbe. Am intrat pe o porţiune de asfalt cu o granulaţie mare, plin de pietre de mici dimensiuni. Mă simţeam de parcă trebuia să merg pe sticlă pisată. Ceea ce, fără să ştiu, chiar se întâmpla.

După şase km îngrozitori, am terminat în 04:26:25. Cu un minut mai mult decât la Roma. Pe tălpi strânsesem zeci de pietricele şi cioburi de dimensiuni milimetrice. Medalia de la gât s-a dovedit însă cel mai bun medicament. Şi mândria de a încheia cel de-al treilea maraton.

Pe locuri...

Au mai rămas două zile până la maratonul de la Bucureşti. Vestea bună este că am reuşit să cobor la antrenamente sub pragul celor 30' pe tura de 5,5 km (pe care o suspectez că e de fapt ceva mai lungă). Mai exact, am scos azi 29'53''.

M-am înscris voluntar în cele două zile premergătoare competiţiei. Habar n-am ce ar trebui să fac, aflu eu când ajung în capitală...

De pregătit, am reuşit şi de acestă dată să o fac prost. Nu am nicio alergare mai lungă de 17 km, ceea ce e destul de grav. Este pentru prima dată când nici măcar nu ştiu care ar fi realist obiectivul. Normal, vreau să termin maratonul. Cred că am şanse ca la jumătatea cursei să înregistrez mai puţin de două ore. Cât priveşte finalul...

M-aş bucura dacă aş obţine un timp sub 4h15'. Ar fi un miracol să alerg sub 4 h.

De această dată, am şi o strategie. Plec primii cinci kilometri cu grupul de "iepuri" care termină în 4h (sportivi profesionişti care menţin un ritm constant, pentru a sprijini amatorii). Accelerez apoi uşor, cât să trec semimaratonul sub 2h. După care fac tot posibilul să mă ţin din nou de grup.

Acum, că am şi strategie, nu-mi mai rămâne decât să dau din picioare.

Salvat de Popey marinarul

Am avut parte de trei săptămâni extrem de proste pentru alergat. În prima, am fost ţinut pe loc de o iritaţie puternică la picioare. În a doua, am plecat în concediu şi am stat mai mult în piscină. Iar în cea de-a treia am încercat să repar ce-am stricat în precedentele, cu câte 5 km pe zi, cu speranţa că voi reveni în formă. Mă mişcam atât de prost încât chiam mi-am pus problema dacă am vreo şansă să termin cursa de la Bucureşti.

Duminică am mâncat linte cu spanac şi fructe de mare, o reţetă de pe net. Nu ştiu dacă soluţia magică a lui Popey a fost de vină, cert e că luni m-am reapucat de program şi am făcut, pentru prima dată în ultima lună, 15 km în 84'09'' (cu 27'07'' după primii 5 km şi 55'17'' după 10 km). Conform profesorului Tămăşanu, ar fi trebuit să fac întreaga distanţă în 75', lucru aproape imposibil la nivelul meu de pregătire şi la traseul pe care îl parcurg, în care am de urcat vreun kilometru şi jumătate.

Ce-am pierdut:
15 - 21 august: luni - 15 km alergare uşoară; marţi - 5 ture pe bucla de 3 km; miercuri - 15 km alergare uşoară; joi - 10 km alergare uşoară; vineri - 5 ture pe bucla de 3 km; sâmbătă - 15 km alergare uşoară.

22 - 29 august: luni - 3' gimnastică, 15 km alergare în 75'; marţi - 20' alergare uşoară, 5' gimnastică, 20x100m alergare în pantă, 20x100 m alergare pe plat, 10' alergare uşoară; miercuri - 15' alergare uşoară, 5' cu trei schimbări de ritm pe 150m, 5' gimnastică, 40' tempo superior ritmului cursei astfel: 12' tempo (ritm superior cursei), 4' pauză, 10' tempo, 3' pauză, 8' tempo, 2' pauză, 6' tempo, 2' pauză, 4' tempo; joi - 5' gimnastică, 12km alergare uşoară 60'; vineri - 20' alergare uşoară, 5' gimnastică, 20x100m alergare în pantă, 20x100 m alergare pe plat, 10' alergare uşoară; sâmbătă: 22 km astfel: 1 tur faleză 5,5 km alergare uşoară, 2 ture alergare ritm cursă, ultima tură, ritm superior.

30 august - 5 septembrie: luni - 3' gimnastică, 15 km alergare în 75'; marţi - 20' alergare uşoară, 5' gimnastică, 20x100m alergare în pantă, 20x100 m alergare pe plat, 10' alergare uşoară; miercuri - 3' gimnastică, 8' alergare uşoară, 4' alergare activă, 5' gimnastică, 50' tempo (10' tempo, 6' pauză, 15' tempo, 8' pauză, 15' tempo, 8' pauză, 10' tempo); joi - 60' alergare uşoară; vineri - 20' alergare uşoară, 5' gimnastică, 20x100m alergare în pantă, 20x100 m alergare pe plat, 10' alergare uşoară; sâmbătă: 22 km astfel: 1 tur faleză 5,5 km alergare uşoară, 2 ture alergare ritm cursă, ultima tură, ritm superior.

Campion la abandon

Luni: 12 km alergare uşor-mediu; marţi: 5' gimnastică, 4 ture pe bucla de 3.000 de metri cu dealuri (Stadionul Siderurgistul, Inelul de Rocadă, Mc Donald's, Liceul Sportiv, Stadionul Siderugistul); miercuri: 12 km alergare uşoară; joi: 15 km alergare uşoară; vineri: 5' gimnastică, 4 ture pe bucla de 3.000 de metri cu dealuri, sâmbătă: 12 km de alergare uşoară.

Aşa arată săptămâna mea pe hârtia de antrenament. În realitate, luni am făcut 5 km, marţi - 6 km, miercuri - pauză, că m-am trezit târziu şi sloboziseră deja canicula în oraş, joi: 10 km.

Nici săptămâna trecută nu am dus-o mai bine. Am alergat în total vreo 47 de km. Şi am abandonat aproape în fiecare zi, făcând mult mai puţin decât aveam planificat. În loc să mă specializez în maraton, m-am specializat în abandon.

Căldură mare, mon cher!

Luni - 10km, marţi - 6 km, miercuri - 7 km, joi - 10 km. Aşa a arătat prima jumătate a săptămânii în care mi-am propus să nu mai trag chiulul. Deja am cu 10 km mai puţin decât ar fi trebuit.

Desigur, am o scuză la îndemână: canicula. În fiecare zi au fost la prânz peste 35 de grade. Numai că eu am alergat dimineaţa, când erau cel puţin zece grade mai puţin. De altfel, în încercarea de a câştiga lupta cu căldura am ajuns să mă trezesc la 5.50, după ce am coborât succesiv ştacheta de la 6.30 la 6.15 şi apoi la 6.

Deşi fac ochi înaintea găinilor şi aş putea, din acest punct de vedere, ocupa lejer postul de cocoş al cartierului, ies din casă, inexplicabil, abia după ora 7.

Oricum, scuza cu temperatura nu prea ţine. În urmă cu o săptămână, pe aproape 30 de grade, la Barcelona a avut loc proba de maraton, în cadrul Campionatului European de atletism.

Înclin să cred că e doar lene.

Da capo!

Am încheiat extrem de prost săptămâna. Am dus la bun sfârşit doar două din cele şase antrenamente (alergările uşoare de 60' şi 75'), în rest am abandonat în diverse stadii.

În total, am alergat 48 de km. Cu vreo 20 mai puţin decât ar fi trebuit. Aşa că am decis să reiau integral antrenamentul din acestă săptămână şi să nu trec la nivelul următor până nu mă achit de sarcini.

Sper să reiau doar pregătirea, nu şi scuzele care mă opreau din alergare.

Micul Paris, marea încercare

De aproape o lună, am început antrenamentele pentru noua provocare: maratonul din 17 octombrie, de la Bucureşti. Obiectivul: semimaratonul sub 2 ore iar 42,2 km, sub 4 ore.

Aşa că am scos de la naftalină schemele profesorului Ionel Tămăşanu:

Săptămâna I (5 - 11 iulie): marţi - vineri: încălzire, 40' alergare uşoară, 10' gimnastică; sâmbătă: încălzire, 60' alergare uşoară, 10' gimnastică; duminică: repaus.

Săptămâna a II-a (12 - 18 iulie): pe lângă încălzire şi gimnastica de final, aveam de făcut alergări uşoare luni: 50', marţi 30', miercuri 50', joi - repaus, vineri 50', sâmbătă 60'; duminică - repaus.

Săptămâna a III-a (19 - 25 iulie): luni 50' alergare uşoară, 10' gimnastică, 5 x (joc glezne - genunchii sus - gambe spate - pas săltat - pas gâscă - lansată) serii dute - vino de 60m., cu pauză de 2' între serii; marţi: 15' alergare uşoară, 10 x (2' alergare activă - 2' uşoară) - 10' alergare uşoară; miercuri: 50' alergare uşoară, 10' gimnastică; joi: 70' alergare uşoară, 10' gimnastică; vineri 50' alergare uşoară, 10' gimnastică, 5 x (joc glezne - genunchii sus - gambe spate - pas săltat - pas gâscă - lansată) serii dute - vino de 60m., cu pauză de 2' între serii; sâmbătă: 3 km uşor (18'), 8 km ritm vioi (40'), 1km uşor (7'). Obiectiv: 12km în 65'.

Săptămâna a IV-a (26 iulie - 1 august): luni 50' alergare uşoară, 10' gimnastică, 5 x (joc glezne - genunchii sus - gambe spate - pas săltat - pas gâscă - lansată) serii dute - vino de 60m., cu pauză de 2' între serii; marţi: 15' alergare uşoară, 12 x (2' alergare activă - 2' uşoară) - 10' alergare uşoară; miercuri: 60' alergare uşoară; joi: 75' alergare uşoară; vineri: 50' alergare uşoară, 10' gimnastică, 5 x (joc glezne - genunchii sus - gambe spate - pas săltat - pas gâscă - lansată) serii dute - vino de 60m., cu pauză de 2' între serii; sâmbătă: 2 km uşor (12'), 10 km ritm vioi (50'), 1km uşor (7'). Obiectiv: 13km în 69'.

Cam asta ar fi trebuit să fac până acum, dar abia de am îndeplinit jumătate în primele trei săptămâni. Azi am făcut două ture de faleză (10 km) în 57'41'', cu 27'53'' la jumătatea drumului. Destul de prost. Deh, sunt greu bătrânii de pornit...

La comedia e finita!

Am încheiat maratonul de la Roma pe poziţia 7496, în timpul de 4:25:26, în condiţiile în care la jumătatea distanţei aveam 2:00:53. Spre deosebire de Budapesta, unde am picat fizic la mijlocul cursei şi m-am târât până la final, aici am reuşit să termin în alergare.

Mi-am permis chiar să fac ultimul kilometru în picioarele goale, ca un omagiu adus legendarului Abebe Bikila, ce reuşea să câştige desculţ cursa de la Roma în urmă cu 50 de ani.

M-am simţit neaşteptat de bine după cursă, cât şi în timpul ei. Revin cu detalii şi poze în scurt timp. Până atunci, una cu mine trecând pe lângă Fontana di Trevi.

Ultimul test

Am încheiat încă o cursă de 22 de km, ultima atât de lungă înaintea maratonului din 21 martie. Primele ture au fost ok, cu 31'38'', 32'02'', 33'50''. În schimb, am pierdut destul de mult pe ultima, încheiată în 35'. Per total, a durat 2h12'28'' să fac cele patru ture lungi de faleză.

M-am simţit bine, aveam multă energie chiar dacă am alergat seara, după o zi de muncă. Mă deprimă puţin media de 6 minute per kilometru, dar mă liniştesc cu faptul că peste o săptămână voi avea condiţii mult mai blânde de concurs, fără dealuri şi cu puncte de hidratare.

Istorie scrisă cu picioarele

În urmă cu aproape 150 de ani, un ţăran din Cârţişoara (Sibiu) mergea pe jos, cale de aproape două mii de kilometri, până la Roma, pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian. Ajuns seara în capitala imperiului, Gheorghe Cârţan s-a culcat, obosit, la picioarele monumentului. Presa italiană titra surprinsă în ziua următoare:„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămaşă şi cuşmă, cu iţari şi cu opinci”.

Pe 21 martie, tot la Roma, câţiva români vor să scrie o altă altă pagină în istoria prieteniei. Tot cu picioarele. 25 de membri ai Ro Club Maraton vor alerga alături de 25 de italieni de la clubul Podisti Maratona, la cea de-a 16-a ediţie a Maratona di Roma. În total, în acea zi vor parcurge peste 2.000 de km, cât reprezintă distanţa rutieră între Bucureşti şi Roma. Scopul este de a promova în peninsulă şi o altă a imagine a României.

Printre cei care îşi bagă picioarele în imaginea României mă număr şi eu. Mă bucură faptul că, peste ani, le voi putea spune nepoţilor: "Et in Roma ego". Dacă mă lasă Brutus!

Până atunci, puteti citi mai jos materialul care a apărut pe 5 martie pe Hotnews. De fapt, comunicatul de presă transmis de către cel care a avut iniţiativa: Daniel Lixandru, membru fondator al clubului românesc. Lectură plăcută!

Maratonistii ce alearga pentru imaginea Romaniei

Ideea nu apartine Elenei Udrea si nici nu are legatura cu brandingul de tara. Fac totul pe banii lor si nici nu asteapta vreo rasplata. Pe scurt: 25 de alergatori romani vor alerga maratonul de la Roma, incercand sa arate italienilor ca romanii sunt de fapt oameni normali, interesati de sport, de calatorii, prietenosi.

Daniel este consultant pe probleme de dezvoltare personala si organizationala. Mariana este economista, Gabriel e specialist in IT iar Ilie este fost ofiter… Au profesii diferite, sunt de virste diferite insa, in ciuda diferentelor, cei patru au o mare pasiune in comun: alergarile pe distante lungi.

Ei sunt membrii unui grup de alergatori care, pe 21 martie, si-au propus nu doar sa termine un maraton, cursa celor 42 de kilometri, ci sa si contribuie la promovarea unei imagini mai corecte a Romaniei in Italia.

“Desigur, sportul este mereu un bun ambasador al unei tari. Cand aude de Romania, un strain se gandeste in primul rand la Nadia, la gimnastica, la Gica Hagi sau la Ilie Nastase. Trebuie stiut insa ca Romania are si o campioana olimpica la maraton, pe Constantina Dita Tomescu. Plecand de aici ne-am gandit ca ar fi bine de aratat ca la noi in tara sunt tot mai multi alergatori pasionati de maraton si ca, nu in ultimul rand, suntem interesati de promovarea unei imagini pozitive a Romaniei”, spune Daniel Lixandru, leaderul grupului de 25 de alergatori romani ce urmeaza sa participe la maratonul de la Roma.

Alergatorii, membri ai Ro Club Maraton, vor participa la Roma purtand un tricou pe care va fi scris, cat mai vizibil: Romania – Italia. In plus, acelasi tricou va fi purtat de alergatori italieni din Roma. Se vor forma astfel echipe de cate doi alergatori, un roman si un italian, care vor alerga impreuna.

“Vrem sa fim cit mai vizibili. Suntem cel mai numeros grup de participanti romani la o cursa internationala de masa, din istoria sportului romanesc. Si vrem sa aratam italienilor ca romanii sunt altfel decat se crede in majoritate, adica oameni normali, interesati de sport, de calatorii, prietenosi. Ca sa zic asa, sa le reamintim ca toti apartinem gintei latine”, a mai spus Daniel Lixandru.

Cursele de maraton sunt extrem de populare in vestul Europei, la acestea participand adesea zeci de mii de alergatori. Ele sunt folosite de primariile oraselor respective pentru atragerea de turisti, promovarea specificului local si a miscarii in randul maselor largi.

Ro Club Maraton este cel mai important club de alergare din Romania, deschis tuturor pasionatilor de miscare.

Daca doriti sa sprijiniti aceasta initiativa sau daca doriti amanunte suplimentare puteti lua legatura cu Daniel Lixandru, la daniel.lixandru@1marathon.ro, tel:0744.549326.

13511!

"Complimenti, sei regolarmente iscritto alla 16a edizione della Maratona di Roma! Il tuo pettorale e il numero 13511." Voi fi unul dintre cei 15.346 de participanţi la cursa care va începe duminică, 21 martie, la ora 10. Spre deosebire de Budapesta, unde aveai la dispoziţie doar 5h30' pentru a încheia cei 42,2 km, italienii sunt mult mai generoşi şi lasă participanţilor la dispoziţie 7h30'.

Adevăratul eveniment pentru romani nu este însă maratonul, ci "La Stracittadina" - cursa populară pe distanţa a patru km. 100.000 de oameni vor participa la eveniment. Imaginaţi-vă cum ar fi ca jumătate din oraş să iasă la aceeaşi oră pe stradă şi să alerge câteva zeci de minute. Pare imposibil, nu-i aşa?

Cel mai serios examen

Azi am făcut cea mai lungă cursă din pregătiri: cinci ture adunând 27,5 km. În cifre, m-am prăbuşit pe final, având pe fiecare tură 32'26'', 32'48'', 33', 34', respectiv 37'. Un total de 2h50'02'', cu 5 minute peste timpul propus şi o medie de 6'11''/km.

În zonele plate, m-am descurcat bine, făcând de exemplu km 24 în 5'50''. Pantele mi-au dat în schimb cele mai mari bătăi de cap.

Am terminat destul de vlăguit, dar nu epuizat. Am păstrat suficiente forţe cât să beau seara trei pahare cu bere.

Jucăria canină

Contabiliceşte vorbind, e bine: 4'33'' per kilometru (la câteva minute după o cursă de 13 km) şi 25'30'' pe tura de 5 km. Ceva mai complicat rămâne cu antrenamentele: am înlocuit zăpada cu o problemă nouă.

Celor care nu ştiu care le este rostul pe lume le dau un singur sfat: să meargă seara pe faleza Dunării. La scurt timp după lăsarea întunericului, zeci de câini de toate rasele, împreună cu tot atâţia stăpâni, blochează trotuarul, într-un marş pornit de la Elice spre Parcul Rollerilor, unde rămân aproape o oră.

Dacă te plimbi sau alergi în acel moment pe faleză nu ai decât o variantă: prin mijlocul haitei. Inevitabil, un câine va sări pe tine, bucuros că are ceva nou de joacă. Ce vrei tu nu contează.

"Nu vă speriaţi, nu face nimic!" este de fiecare detă reacţia stăpânului. Faptul că te-a transformat în jucăria câinelui său nu pare să-l deranjeze cât de puţin.

Semn că, în continuare, tot câinele este cel mai bun prieten al omului. Nu omul!

Viteză de primăvară

După aproape două luni de antrenamente lungi şi obositoare, săptămâna aceasta a fost prima cu un program relaxat. Luni am avut doar 25 de minute de mişcare, au urmat două zile de pauză şi alte trei în care trebuia să fac 45' de mişcare. Dacă joi am parcurs 10 km în 56'26'', vineri am avut parte de o surpriză plăcută: un nou record personal: 5 km - 25'55'', 8 km - 41'41''. Cu trei minute mai puţin decât aveam înainte!

Semn că nu doar ghioceii apar primăvara din zăpadă, ci şi performanţa.

Mai repede e mai încet

Pentru a treia oară de când am reluat pregătirea, am avut de parcurs patru ture totalizând 22 de km. Pe o vreme excelentă (8 grade plus) şi o faleză liberă de zăpadă am reuşit să scot un timp mulţumitor, cu o medie finală de 6min/km: 31'08'' (5,5 km), 1h03'10'' (11 km), 1h36'38'' (16,5 km) şi 2h12'08'' (22 km).

Deşi la mijlocul cursei aveam cu două minte mai puţin decât data trecută, am încheiat cu două minute mai târziu. Semn că am început prea tare sau am o scurgere de viteză undeva, de prin tura a treia.

Sindromul Revelionului

Am încheiat şi săptămâna aceasta o serie de patru ture lungi pe faleză (bac - Elconav). Pentru prima dată după mult timp, am alergat 99% din traseu pe asfalt. Între speranţa de a termina aproape de 2h şi realitate s-a dovedit iar o diferenţă imensă.

În multe cifre, cursa a arătat aşa: 5,5 km - 31'10'', 11km - 63'37'', 16,5km - 1h36'30'', 22 km - 2h10'08''. Ultimele trei ture au fost aproape identice, în jur de 33'30''. Faţă de data trecută, am reuşit să scot o medie sub 6min/km şi aproape opt minute mai puţin.

În urmă cu o lună, pe minus multe grade, mă bucuram să văd în jur de zece oameni în fiecare seară alergând pe faleză. Azi, în condiţii foarte bune, de plus 4 - 5 grade, m-am întâlnit în cele două ore de fugă cu o singură persoană. Din păcate, am intuit corect ce se întâmpla în urmă cu o lună: oamenii juraseră de Revelion ca "de mâine" să-şi schimbe stilul de viaţă. Dacă ar fi reînnoit jurămintele şi de Revelionul pe stil vechi din 13 ianuarie sau de anul nou chinezesc (28 ianuarie), poate că ar mai fi alergat şi în ziua de azi.

Din fericire, mai există speranţă, deoarece hinduşii încă nu au sărbătorit trecerea în noul an: cei din Kashmir încep anul lunar caşmiric (Navreh) în a doua săptămână din martie iar cei din Nepal în a treia săptămână din martie. În sudul Indiei, anul nou (Ugadi) începe la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie.

Încă o dată, speranţa moare ultima. Din păcate, şi în acest caz, moare.

Ce caut eu în epoca vitezei?

Azi am avut serii de viteză în program. Patru. De câte doi kilometri fiecare, că aşa am vrut eu; normal erau de timp (2x10', respectiv 15'). Dar, pentru a vedea cu ochiul liber progresul, am decis să parcurg o distanţă fixă.

Am reuşit să fac cel mai rapid kilometru (4'37'') şi Faleza Inferioară, de la bac la elice (2 km) în 10'03'' şi 10'10''. Adică timpii pe care îi consideră antrenorul Tămăşanu demni de o "alergare uşoară".

Nu contează, eu sunt extrem de bucuros că am coborât în zona kilometrului în cinci minute. Voi ajunge şi în epoca vitezei, deocamdată mă simt mai bine în cea a rezistenţei. Chiar dacă nu este în munţi.

Bucuria de a pierde timp

În urmă cu aproape o săptămână am reuşit să fac pentru prima dată 10 km în 55'. Cu mai bine de două minute sub precedentul record personal. "Doar atât?", a răspuns imensei mele bucurii iubita mea Isabela.

După o zi de pauză, astăzi aveam de făcut 15 km în 75'! "Alergare uşoară", mi-a scris profesorul Tămăşanu în foaia de antrenament. Ce alergare uşoară, când visul meu e să am o medie de cinci minute per kilometru? Am scos melcul din mine în "codul portocaliu de viscol" şi l-am pus la treabă. Afară nu era nici pe departe atât de groaznic: nu mai ningea, vântul bătea destul de uşor, erau -6 grade resimţite drept -12 şi un praf de zăpadă aşternut peste trotuarele îngheţate.

Aveam în creier două evenimente: victoria celor 10 km în 55' şi eşecul celor 22 de km în 138'! Am sperat să scot o medie sub şase minute per kilometru şi am reuşit să închei cele trei ture de faleză astfel: 28'39 - prima tură, 57'40 - după cea de-a doua şi 87'22 - a treia.

În ritmul ăsta, am şanse să ating ce mi-am propus: semimaraton sub 2h şi maraton sub 4h30'. În cazul în care pierd doar timp.

22!

Pentru prima dată de când am reluat antrenamentele am trecut graniţa celor 20 de km. În urma performanţelor bune înregistrate cu o zi înainte (10 km în 55') mă aşteptam să scot puţin peste două ore. Cu aşteptarea am rămas.

Am făcut cel puţin două greşeli care m-au costat: am început puţin prea tare şi nu am apucat, de la ultima cursă, să mă îndop cu carbohidraţi cât să am energie pentru ce mă aştepta: patru ture ceva mai lungi: bac - clădirea Mavlomar, atât pe Faleza Inferioară cât şi pe cea Superioară. În total, 5,5 km.

Prima am încheiat-o în 31'17, a doua în 1h05', a treia în 1h40'30'', pentru a finaliza la 2h17'55! Un mic dezastru, în condiţiile în care mi-am propus să fac la Roma semimaratonul în jur de 2h iar maratonul sub 4h30'.

Din fericire, nu am terminat cursa epuizat, ci doar dând vina. Ba că jumătate din traseu a fost numai gheaţă, ba că pământul e rotund şi eu am nimerit partea în care trebuie să-l urci, ba că...

Am primit o lecţie, rămâne de văzut ce fac cu ea.

Asfalt!

"Pământ!" strigau marinarii lui Columb în urmă cu peste 500 de ani, când dădeau peste ce credeau ei că sunt Indiile. "Asfalt!" am răcnit şi eu azi, bucuros că văd petice de trotuar fără zăpadă ori gheaţă. Prima dată în acest an!

Jumătate pe asfalt, jumătate patinând pe gheaţă ori zăpadă, am încheiat două ture de faleză cu cel mai bun timp înregistrat de când alerg: 54'59'' (10 km), intermediar cu 44'02'' (8 km), 37'16'' (5 km) şi 11' (2 km).

Pleacă liniştit, tovarăşe Nicolae!

Sunt zece ani de când te înjur aproape zilnic. Zece ani de când mă întreb cu ce au greşit gălăţenii de au parte de un primar care nu a făcut nimic relevant, cum ar fi să rezolve problema spaţiului verde, a maidanezilor, a locurilor de parcare ori a contrucţiilor haotice.

Ieri aveam de făcut 15 km de alergare uşoară, adică trei ture de faleză. După doar un kilometru, trebuia să trec printr-o baltă cu apă îngheţată, ce ocupă vreo vreo opt metri din trotuar, aproape de trecerea bac. Sau s-o ocolesc, urcat pe o ţeavă. M-am cocoţat, cum am mai facăt de multe alte sute de ori. De această dată, nu am mai reuşit să-mi păstrez echilibrul.

Am fost un prost că te-am înjurat toţi aceşti ani, tovarăşe primar! Poţi pleca liniştit. Până la urmă, tot m-am ales cu ceva de pe urma faptului că achit taxe în Galaţi: un deget luxat, genunchiul drept umflat şi un umăr zdrelit.

Câteva secunde, am vrut să renunţ la alergare. Am continuat, ud la picioare, plin de noroi din cap până în picioare, şi am încheiat 10 km prin zăpadă în 61'.

Omătus captivus

În pofida prognozei meteo, ce anunţa ninsori, şi a sfatului unor prieteni, am plecat în acest week-end la Bran. Mulţi se arătau nedumeriţi: "Mai ai curaj să pleci iarna, după ce ai stat 20 de ore blocat în câmp, în viscol?". Atât timp cât am curaj să achit taxe (19% din valoarea a orice cumpăr, de exemplu, ajunge la stat) nu văd de ce ar trebui să stau, cu frica în sân, captiv în oraş, doar pentru că am avut ghinionul de a fi condus de nişte incompetenţi.

La întoarcere, nu ştiu cu cine mă cert dacă rămân iar blocat în zăpadă. Dafina, directorul de la Regionala Judeţeană de Drumuri Naţionale, a fost retrogradat adjunct după ce a dat proba incompetenţei în decembrie. Prefectul Cosmin Păun a fost chemat vineri la Bucureşti pentru că ar avea probleme la picioarele scaunului atât de grave, că nici naşul Mircea Toader nu ştie cum să le mai rezolve.

Până atunci, alerg. Am făcut luni şi marţi două serii de 10 şi 15 km în condiţii destul de proaste, pe zăpadă îngheţată. M-am înscris în Ro Maraton Club. Şi am primit partea a treia a programului de pregătire de la prof. Ionel Tămăşanu. Mi-a trecut jumătate din zâmbet când am văzut ce mă aşteaptă.

Aşadar, ferea: omătus captivus redivivus. Adică, se întoarce!

Scrisoare către îngerul meu păzitor

Am ieşit şi azi să alerg, chiar dacă temperatura era de -14 grade iar corpul resimţea -19 din cauza unor pale de vânt. Aveam de făcut 15 km.

Problemele au apărut după primii doi, când am simţit o amorţeală ciudată între picioare. Aveam să înţeleg ce se întâmpla când am băgat mâna în pantaloni: îngheţasem!
Gerul reuşise să lovească unde mă aşteptam mai puţin: sub centură. Restul corpului, aflat în mişcare, nu avea nimic.

Cu teama în suflet că-mi degeră una dintre cele mai importante conexiuni cu lumea, am continuat să alerg cu stânga în pantaloni până când am simţit o uşoară dezmorţire. Am repetat operaţiunea la fiecare două-trei minute, până când am ajuns acasă, cu doar şase km parcurşi, dar cu organismul întreg.

Nu era nimeni pe stradă să mă vadă sau, când apărea careva, scoteam repede mâna din pantaloni şi o băgam la loc, după ce treceam de el.

Ştiu însă că tu, îngerul meu păzitor, te uiţi la mine. De aceea ţi-am scris, să-ţi spun că nu ai un pervers în grijă. Pur şi simplu, îmi îngheţase!

Ce caută edilii în viaţa mea?

La patru zile de la ultima ninsoare, pe majoritatea trotuarelor e tot jale. Câte o potecuţă făcută de picioarele trecătorilor. Şi cam atât. În zonele intens circulate, cum ar fi cea pietonală de pe marginea bd. Brăilei, angajaţii Ecosal târau azi saci cu sare, pe care o semănau cu mâna la picioarele trecătorilor, sau dădeau la lopeţi.

Între Ultimul Leu şi Mc Donald's, miracol: un mini-escavator a creat o potecă lată de doi metri. Atât. Semn că utilaj există, dar cine să-şi bată capul să folosească tehnologia în secolul XXI?

Trebuia să fac cinci ture pe bucla cu dealuri. Am parcurs cu mare dificultate una, că nu aveam pe unde să alerg, după care m-am întors şi mi-am încheiat cei 15 km pe faleză. În colţii unui buldog, care îmi clefăia uşor adidasul stâng. "Nu muşcă, doar vrea să vă dezlege şireturile", încerca să mă relaxeze, mândru de potaia sa, stăpânul.

N-a reuşit.

Unde este încălzirea globală când ai nevoie de ea?

Săptămâna a început destul de prost. Nu din cauza viscolului, cât a faptului că nu ai pe unde să alergi, trotuarele fiind pline de zăpadă afânată.

Am încercat să fac pe şosea cele cinci ture din bucla de 3000 cu dealuri. Am renunţat după şase km şi trei maşini care au trecut milimetric pe lângă mine. Au şi şoferii dreptatea lor: eu nu plătesc rovinietă, deci nu am ce căuta pe şosea. Voi avea şi eu dreptatea mea, când îi voi prinde că parchează pe trotuar. Dacă ei au voie să mă calce pe drum, înseamnă că şi eu aş avea voie să le sparg geamurile şi cauciucurile.

Până atunci, am reuşit să închei trei ture de 15 km prin zăpadă, pe faleză, într-un timp mulţumitor în condiţiile date: 91’32. Pe –8 grade şi un vânt care cobora temperatura resimţită la –12. Mă îngrozeşte uşor prognoza pe zilele următoare, când se va ajunge şi la –21 de grade, noaptea, şi –15, ziua. În ritmul acesta, pinguinii nu vor mai muri de foame la pol ci de râs, când vor vedea că au migrat ca proştii în România, păcăliţi de vreme.

În viscolul gol

Am făcut azi 10 km, în condiţii nu tocmai prietenoase (-7 grade resimţite, din cauza vântului ce spulbera zăpada, drept -12). Eram singurul alergător de pe faleză, lucru care m-a bucurat şi m-a întristat în egală măsură. În schimb, erau câteva grupuri de plimbăreţi şi vreo doi târâţi de câini.

Asta nu reuşesc deloc să pricep: accepţi să ieşi pe orice vreme să-ţi plimbi câinele, dar ţi se pare ciudat să scoţi afară animalul din tine. Şi-l consideri nebun pe cel care o face.

Bucla campionilor

Am intrat săptămâna asta pentru prima dată pe ceea ce profesorul de atletism Ionel Tămăşanu numeşte "bucla cu dealuri". "Aici s-a făcut campioană Alina Tecuţă", mi-a spus profesorul în urmă cu câteva săptămâni. De pe dealurile gălăţene, Tecuţă a intrat direct în istoria atletismului, câştigând, printre altele, maratonul de la Paris, una dintre cele mai importante competiţii internaţionale.
Bucla are 3.000 de metri, două porţiuni mari de deal şi este cuprinsă între Ultimul Leu, McDonald's şi Sala Siderurgistul. Am reuşit să parcurg cele patru ture pe care le aveam în program destul de bine: 35'30'' după primele două, 73' la final. Satisfăcător.
La capitolul plus am bifat o cursă de 15 km, de alergare uşoară, pe care am încheiat-o în 87'14''. Am reuşit să rămân sub 6 minute per kilometru, ceea ce-mi dă speranţe că aş putea atinge măcar primul obiectiv: semimaratonul în mai puţin de două ore.

Trei - zece, probă de maraton!

Am repus pantofii de alergare în picioare abia pe la sfârşitul lunii octombrie. Plin de încredere, doar terminasem 42 de km la Budapesta, mi-am propus să fac două ture de faleză, adică 10 km. M-am oprit după trei. Epuizat. Şi complet năucit. Eu, cel care încă mai aveam în nări mirosul maratonului de pe străzile Ungariei, mă lăsasem doborât de o distanţă infimă. Preţul trufiei aveam să-l plătesc şi-n zilele următoare, abia pe la începutul lui noiembrie reuşind să ating cei 10 km propuşi.
Tot atunci, am luat decizia să particip la un nou maraton, la Roma, în 21 martie. La modul relativ serios, am reluat antrenamentele de la sfârşitul lui noiembrie. De această dată, experimentul se shimbă, la fel şi obiectivele: să fac semimaratonul sub 2h (faţă de 2h15' la Budapesta) iar maratonul sub 4h30' (faţăde 5h28' la Budapesta).
Până atunci, am un imens motiv de bucurie: mi-am dat azi peste cap majoritatea recordurilor personale. Am făcut o cursă de 13 km, în care trebuia să parcurg primii doi în alergare uşoară, zece cât mai repede cu putinţă iar ultimul, în pas relaxat. Am reuşit să închei cel mai rapid 1km (al treilea) în 4'50'', 8 km în 44'20, 10 km în 56'16'' iar 13 km în 73'51''!
Semn că încep şi drumurile mele să ducă la Roma!