Scrisoare către îngerul meu păzitor

Am ieşit şi azi să alerg, chiar dacă temperatura era de -14 grade iar corpul resimţea -19 din cauza unor pale de vânt. Aveam de făcut 15 km.

Problemele au apărut după primii doi, când am simţit o amorţeală ciudată între picioare. Aveam să înţeleg ce se întâmpla când am băgat mâna în pantaloni: îngheţasem!
Gerul reuşise să lovească unde mă aşteptam mai puţin: sub centură. Restul corpului, aflat în mişcare, nu avea nimic.

Cu teama în suflet că-mi degeră una dintre cele mai importante conexiuni cu lumea, am continuat să alerg cu stânga în pantaloni până când am simţit o uşoară dezmorţire. Am repetat operaţiunea la fiecare două-trei minute, până când am ajuns acasă, cu doar şase km parcurşi, dar cu organismul întreg.

Nu era nimeni pe stradă să mă vadă sau, când apărea careva, scoteam repede mâna din pantaloni şi o băgam la loc, după ce treceam de el.

Ştiu însă că tu, îngerul meu păzitor, te uiţi la mine. De aceea ţi-am scris, să-ţi spun că nu ai un pervers în grijă. Pur şi simplu, îmi îngheţase!