În urmă cu aproape 150 de ani, un ţăran din Cârţişoara (Sibiu) mergea pe jos, cale de aproape două mii de kilometri, până la Roma, pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian. Ajuns seara în capitala imperiului, Gheorghe Cârţan s-a culcat, obosit, la picioarele monumentului. Presa italiană titra surprinsă în ziua următoare:„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămaşă şi cuşmă, cu iţari şi cu opinci”.
Pe 21 martie, tot la Roma, câţiva români vor să scrie o altă altă pagină în istoria prieteniei. Tot cu picioarele. 25 de membri ai Ro Club Maraton vor alerga alături de 25 de italieni de la clubul Podisti Maratona, la cea de-a 16-a ediţie a Maratona di Roma. În total, în acea zi vor parcurge peste 2.000 de km, cât reprezintă distanţa rutieră între Bucureşti şi Roma. Scopul este de a promova în peninsulă şi o altă a imagine a României.
Printre cei care îşi bagă picioarele în imaginea României mă număr şi eu. Mă bucură faptul că, peste ani, le voi putea spune nepoţilor: "Et in Roma ego". Dacă mă lasă Brutus!
Până atunci, puteti citi mai jos materialul care a apărut pe 5 martie pe Hotnews. De fapt, comunicatul de presă transmis de către cel care a avut iniţiativa: Daniel Lixandru, membru fondator al clubului românesc. Lectură plăcută!
Maratonistii ce alearga pentru imaginea Romaniei
Ideea nu apartine Elenei Udrea si nici nu are legatura cu brandingul de tara. Fac totul pe banii lor si nici nu asteapta vreo rasplata. Pe scurt: 25 de alergatori romani vor alerga maratonul de la Roma, incercand sa arate italienilor ca romanii sunt de fapt oameni normali, interesati de sport, de calatorii, prietenosi.
Daniel este consultant pe probleme de dezvoltare personala si organizationala. Mariana este economista, Gabriel e specialist in IT iar Ilie este fost ofiter… Au profesii diferite, sunt de virste diferite insa, in ciuda diferentelor, cei patru au o mare pasiune in comun: alergarile pe distante lungi.
Ei sunt membrii unui grup de alergatori care, pe 21 martie, si-au propus nu doar sa termine un maraton, cursa celor 42 de kilometri, ci sa si contribuie la promovarea unei imagini mai corecte a Romaniei in Italia.
“Desigur, sportul este mereu un bun ambasador al unei tari. Cand aude de Romania, un strain se gandeste in primul rand la Nadia, la gimnastica, la Gica Hagi sau la Ilie Nastase. Trebuie stiut insa ca Romania are si o campioana olimpica la maraton, pe Constantina Dita Tomescu. Plecand de aici ne-am gandit ca ar fi bine de aratat ca la noi in tara sunt tot mai multi alergatori pasionati de maraton si ca, nu in ultimul rand, suntem interesati de promovarea unei imagini pozitive a Romaniei”, spune Daniel Lixandru, leaderul grupului de 25 de alergatori romani ce urmeaza sa participe la maratonul de la Roma.
Alergatorii, membri ai Ro Club Maraton, vor participa la Roma purtand un tricou pe care va fi scris, cat mai vizibil: Romania – Italia. In plus, acelasi tricou va fi purtat de alergatori italieni din Roma. Se vor forma astfel echipe de cate doi alergatori, un roman si un italian, care vor alerga impreuna.
“Vrem sa fim cit mai vizibili. Suntem cel mai numeros grup de participanti romani la o cursa internationala de masa, din istoria sportului romanesc. Si vrem sa aratam italienilor ca romanii sunt altfel decat se crede in majoritate, adica oameni normali, interesati de sport, de calatorii, prietenosi. Ca sa zic asa, sa le reamintim ca toti apartinem gintei latine”, a mai spus Daniel Lixandru.
Cursele de maraton sunt extrem de populare in vestul Europei, la acestea participand adesea zeci de mii de alergatori. Ele sunt folosite de primariile oraselor respective pentru atragerea de turisti, promovarea specificului local si a miscarii in randul maselor largi.
Ro Club Maraton este cel mai important club de alergare din Romania, deschis tuturor pasionatilor de miscare.
Daca doriti sa sprijiniti aceasta initiativa sau daca doriti amanunte suplimentare puteti lua legatura cu Daniel Lixandru, la daniel.lixandru@1marathon.ro, tel:0744.549326.
sâmbătă, 13 martie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu