Cezar Amariei

Cult. Descult

2010-10-19T22:30:00.001-07:00

M-am hotărât să renunţ la adidaşii din picioare în timpul maratonului, după 31 de km, chiar dacă asta însemna să parcurg ultima tură, de 11 km, în picioarele goale. De această dată nu am mai făcut-o în onoare lui Abebe Bikila, atletul care câştiga desculţ în urmă cu 50 de ani, la Roma. Nu am făcut-o nici pentru a primi mai multe încurajări din public, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat şi mi-a plăcut.

Nici măcar pentru că aş fi vrut să alerg "natural". Sau pentru că urma să merg a doua zi la spectacolul Cesariei Evora, cântăreaţa care urcă pe scenă în picioarele goale.

Adevărul e mult mai simplu: mă strângeau încălţările de simţeam că mor! În vară, când le-am cumpărat, aveam piciorul relaxat şi am făcut prostia de a-i proba fără ciorap. Mă speria faptul că scria 44 pe ei iar eu port 43 la încălţările de alergat, aşa că...

Ştiam de la turele de pe faleză că voi vea ceva probleme dar, cum n-am făcut nicio alergare peste 17 km cu ei în picioare, nu mi-am putut imagina ce mă aşteaptă.

Primele două ture au fost perfecte faţă de ce mi-am propus (semimaraton sub 2h, maraton sub 2h15'). La jumătatea drumului înregistram 01:56:48. Aveam şanse reale să termin sub 4h10'!

Mă simţeam foarte bine, aveam suficientă energie. Şi ceva în plus: picioarele ude, din cauză că plouase zdravăn înainte cursei iar drumul era plin de bălţi. Aşa că Adidas Adizero Adios, în care îmi pusesem mari speranţe, se transformaseră într-un cumplit instrument de tortură.

Am renunţat la ei pe la km 31. Chinul a început pe la km 36. Dacă până acolo asfaltul era compact şi trebuia doar să fiu atent să evit pe cât posibil zonele umede, unde alunecam, situaţia avea să se schimbe. Am intrat pe o porţiune de asfalt cu o granulaţie mare, plin de pietre de mici dimensiuni. Mă simţeam de parcă trebuia să merg pe sticlă pisată. Ceea ce, fără să ştiu, chiar se întâmpla.

După şase km îngrozitori, am terminat în 04:26:25. Cu un minut mai mult decât la Roma. Pe tălpi strânsesem zeci de pietricele şi cioburi de dimensiuni milimetrice. Medalia de la gât s-a dovedit însă cel mai bun medicament. Şi mândria de a încheia cel de-al treilea maraton.

Pe locuri...

2010-10-14T23:21:00.001-07:00

Au mai rămas două zile până la maratonul de la Bucureşti. Vestea bună este că am reuşit să cobor la antrenamente sub pragul celor 30' pe tura de 5,5 km (pe care o suspectez că e de fapt ceva mai lungă). Mai exact, am scos azi 29'53''.

M-am înscris voluntar în cele două zile premergătoare competiţiei. Habar n-am ce ar trebui să fac, aflu eu când ajung în capitală...

De pregătit, am reuşit şi de acestă dată să o fac prost. Nu am nicio alergare mai lungă de 17 km, ceea ce e destul de grav. Este pentru prima dată când nici măcar nu ştiu care ar fi realist obiectivul. Normal, vreau să termin maratonul. Cred că am şanse ca la jumătatea cursei să înregistrez mai puţin de două ore. Cât priveşte finalul...

M-aş bucura dacă aş obţine un timp sub 4h15'. Ar fi un miracol să alerg sub 4 h.

De această dată, am şi o strategie. Plec primii cinci kilometri cu grupul de "iepuri" care termină în 4h (sportivi profesionişti care menţin un ritm constant, pentru a sprijini amatorii). Accelerez apoi uşor, cât să trec semimaratonul sub 2h. După care fac tot posibilul să mă ţin din nou de grup.

Acum, că am şi strategie, nu-mi mai rămâne decât să dau din picioare.

Salvat de Popey marinarul

2010-09-07T06:07:00.001-07:00

Am avut parte de trei săptămâni extrem de proste pentru alergat. În prima, am fost ţinut pe loc de o iritaţie puternică la picioare. În a doua, am plecat în concediu şi am stat mai mult în piscină. Iar în cea de-a treia am încercat să repar ce-am stricat în precedentele, cu câte 5 km pe zi, cu speranţa că voi reveni în formă. Mă mişcam atât de prost încât chiam mi-am pus problema dacă am vreo şansă să termin cursa de la Bucureşti.

Duminică am mâncat linte cu spanac şi fructe de mare, o reţetă de pe net. Nu ştiu dacă soluţia magică a lui Popey a fost de vină, cert e că luni m-am reapucat de program şi am făcut, pentru prima dată în ultima lună, 15 km în 84'09'' (cu 27'07'' după primii 5 km şi 55'17'' după 10 km). Conform profesorului Tămăşanu, ar fi trebuit să fac întreaga distanţă în 75', lucru aproape imposibil la nivelul meu de pregătire şi la traseul pe care îl parcurg, în care am de urcat vreun kilometru şi jumătate.

Ce-am pierdut:
15 - 21 august: luni - 15 km alergare uşoară; marţi - 5 ture pe bucla de 3 km; miercuri - 15 km alergare uşoară; joi - 10 km alergare uşoară; vineri - 5 ture pe bucla de 3 km; sâmbătă - 15 km alergare uşoară.

22 - 29 august: luni - 3' gimnastică, 15 km alergare în 75'; marţi - 20' alergare uşoară, 5' gimnastică, 20x100m alergare în pantă, 20x100 m alergare pe plat, 10' alergare uşoară; miercuri - 15' alergare uşoară, 5' cu trei schimbări de ritm pe 150m, 5' gimnastică, 40' tempo superior ritmului cursei astfel: 12' tempo (ritm superior cursei), 4' pauză, 10' tempo, 3' pauză, 8' tempo, 2' pauză, 6' tempo, 2' pauză, 4' tempo; joi - 5' gimnastică, 12km alergare uşoară 60'; vineri - 20' alergare uşoară, 5' gimnastică, 20x100m alergare în pantă, 20x100 m alergare pe plat, 10' alergare uşoară; sâmbătă: 22 km astfel: 1 tur faleză 5,5 km alergare uşoară, 2 ture alergare ritm cursă, ultima tură, ritm superior.

30 august - 5 septembrie: luni - 3' gimnastică, 15 km alergare în 75'; marţi - 20' alergare uşoară, 5' gimnastică, 20x100m alergare în pantă, 20x100 m alergare pe plat, 10' alergare uşoară; miercuri - 3' gimnastică, 8' alergare uşoară, 4' alergare activă, 5' gimnastică, 50' tempo (10' tempo, 6' pauză, 15' tempo, 8' pauză, 15' tempo, 8' pauză, 10' tempo); joi - 60' alergare uşoară; vineri - 20' alergare uşoară, 5' gimnastică, 20x100m alergare în pantă, 20x100 m alergare pe plat, 10' alergare uşoară; sâmbătă: 22 km astfel: 1 tur faleză 5,5 km alergare uşoară, 2 ture alergare ritm cursă, ultima tură, ritm superior.

Campion la abandon

2010-08-12T02:59:00.000-07:00

Luni: 12 km alergare uşor-mediu; marţi: 5' gimnastică, 4 ture pe bucla de 3.000 de metri cu dealuri (Stadionul Siderurgistul, Inelul de Rocadă, Mc Donald's, Liceul Sportiv, Stadionul Siderugistul); miercuri: 12 km alergare uşoară; joi: 15 km alergare uşoară; vineri: 5' gimnastică, 4 ture pe bucla de 3.000 de metri cu dealuri, sâmbătă: 12 km de alergare uşoară.

Aşa arată săptămâna mea pe hârtia de antrenament. În realitate, luni am făcut 5 km, marţi - 6 km, miercuri - pauză, că m-am trezit târziu şi sloboziseră deja canicula în oraş, joi: 10 km.

Nici săptămâna trecută nu am dus-o mai bine. Am alergat în total vreo 47 de km. Şi am abandonat aproape în fiecare zi, făcând mult mai puţin decât aveam planificat. În loc să mă specializez în maraton, m-am specializat în abandon.

Căldură mare, mon cher!

2010-08-05T11:53:00.000-07:00

Luni - 10km, marţi - 6 km, miercuri - 7 km, joi - 10 km. Aşa a arătat prima jumătate a săptămânii în care mi-am propus să nu mai trag chiulul. Deja am cu 10 km mai puţin decât ar fi trebuit.

Desigur, am o scuză la îndemână: canicula. În fiecare zi au fost la prânz peste 35 de grade. Numai că eu am alergat dimineaţa, când erau cel puţin zece grade mai puţin. De altfel, în încercarea de a câştiga lupta cu căldura am ajuns să mă trezesc la 5.50, după ce am coborât succesiv ştacheta de la 6.30 la 6.15 şi apoi la 6.

Deşi fac ochi înaintea găinilor şi aş putea, din acest punct de vedere, ocupa lejer postul de cocoş al cartierului, ies din casă, inexplicabil, abia după ora 7.

Oricum, scuza cu temperatura nu prea ţine. În urmă cu o săptămână, pe aproape 30 de grade, la Barcelona a avut loc proba de maraton, în cadrul Campionatului European de atletism.

Înclin să cred că e doar lene.

Da capo!

2010-07-31T09:25:00.001-07:00

Am încheiat extrem de prost săptămâna. Am dus la bun sfârşit doar două din cele şase antrenamente (alergările uşoare de 60' şi 75'), în rest am abandonat în diverse stadii.

În total, am alergat 48 de km. Cu vreo 20 mai puţin decât ar fi trebuit. Aşa că am decis să reiau integral antrenamentul din acestă săptămână şi să nu trec la nivelul următor până nu mă achit de sarcini.

Sper să reiau doar pregătirea, nu şi scuzele care mă opreau din alergare.

Micul Paris, marea încercare

2010-07-27T10:19:00.000-07:00

De aproape o lună, am început antrenamentele pentru noua provocare: maratonul din 17 octombrie, de la Bucureşti. Obiectivul: semimaratonul sub 2 ore iar 42,2 km, sub 4 ore.

Aşa că am scos de la naftalină schemele profesorului Ionel Tămăşanu:

Săptămâna I (5 - 11 iulie): marţi - vineri: încălzire, 40' alergare uşoară, 10' gimnastică; sâmbătă: încălzire, 60' alergare uşoară, 10' gimnastică; duminică: repaus.

Săptămâna a II-a (12 - 18 iulie): pe lângă încălzire şi gimnastica de final, aveam de făcut alergări uşoare luni: 50', marţi 30', miercuri 50', joi - repaus, vineri 50', sâmbătă 60'; duminică - repaus.

Săptămâna a III-a (19 - 25 iulie): luni 50' alergare uşoară, 10' gimnastică, 5 x (joc glezne - genunchii sus - gambe spate - pas săltat - pas gâscă - lansată) serii dute - vino de 60m., cu pauză de 2' între serii; marţi: 15' alergare uşoară, 10 x (2' alergare activă - 2' uşoară) - 10' alergare uşoară; miercuri: 50' alergare uşoară, 10' gimnastică; joi: 70' alergare uşoară, 10' gimnastică; vineri 50' alergare uşoară, 10' gimnastică, 5 x (joc glezne - genunchii sus - gambe spate - pas săltat - pas gâscă - lansată) serii dute - vino de 60m., cu pauză de 2' între serii; sâmbătă: 3 km uşor (18'), 8 km ritm vioi (40'), 1km uşor (7'). Obiectiv: 12km în 65'.

Săptămâna a IV-a (26 iulie - 1 august): luni 50' alergare uşoară, 10' gimnastică, 5 x (joc glezne - genunchii sus - gambe spate - pas săltat - pas gâscă - lansată) serii dute - vino de 60m., cu pauză de 2' între serii; marţi: 15' alergare uşoară, 12 x (2' alergare activă - 2' uşoară) - 10' alergare uşoară; miercuri: 60' alergare uşoară; joi: 75' alergare uşoară; vineri: 50' alergare uşoară, 10' gimnastică, 5 x (joc glezne - genunchii sus - gambe spate - pas săltat - pas gâscă - lansată) serii dute - vino de 60m., cu pauză de 2' între serii; sâmbătă: 2 km uşor (12'), 10 km ritm vioi (50'), 1km uşor (7'). Obiectiv: 13km în 69'.

Cam asta ar fi trebuit să fac până acum, dar abia de am îndeplinit jumătate în primele trei săptămâni. Azi am făcut două ture de faleză (10 km) în 57'41'', cu 27'53'' la jumătatea drumului. Destul de prost. Deh, sunt greu bătrânii de pornit...

La comedia e finita!

2010-03-22T00:57:00.000-07:00

Am încheiat maratonul de la Roma pe poziţia 7496, în timpul de 4:25:26, în condiţiile în care la jumătatea distanţei aveam 2:00:53. Spre deosebire de Budapesta, unde am picat fizic la mijlocul cursei şi m-am târât până la final, aici am reuşit să termin în alergare.

Mi-am permis chiar să fac ultimul kilometru în picioarele goale, ca un omagiu adus legendarului Abebe Bikila, ce reuşea să câştige desculţ cursa de la Roma în urmă cu 50 de ani.

M-am simţit neaşteptat de bine după cursă, cât şi în timpul ei. Revin cu detalii şi poze în scurt timp. Până atunci, una cu mine trecând pe lângă Fontana di Trevi.

Ultimul test

2010-03-13T21:18:00.000-08:00

Am încheiat încă o cursă de 22 de km, ultima atât de lungă înaintea maratonului din 21 martie. Primele ture au fost ok, cu 31'38'', 32'02'', 33'50''. În schimb, am pierdut destul de mult pe ultima, încheiată în 35'. Per total, a durat 2h12'28'' să fac cele patru ture lungi de faleză.

M-am simţit bine, aveam multă energie chiar dacă am alergat seara, după o zi de muncă. Mă deprimă puţin media de 6 minute per kilometru, dar mă liniştesc cu faptul că peste o săptămână voi avea condiţii mult mai blânde de concurs, fără dealuri şi cu puncte de hidratare.

Istorie scrisă cu picioarele

2010-03-12T21:52:00.000-08:00

În urmă cu aproape 150 de ani, un ţăran din Cârţişoara (Sibiu) mergea pe jos, cale de aproape două mii de kilometri, până la Roma, pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian. Ajuns seara în capitala imperiului, Gheorghe Cârţan s-a culcat, obosit, la picioarele monumentului. Presa italiană titra surprinsă în ziua următoare:„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămaşă şi cuşmă, cu iţari şi cu opinci”.

Pe 21 martie, tot la Roma, câţiva români vor să scrie o altă altă pagină în istoria prieteniei. Tot cu picioarele. 25 de membri ai Ro Club Maraton vor alerga alături de 25 de italieni de la clubul Podisti Maratona, la cea de-a 16-a ediţie a Maratona di Roma. În total, în acea zi vor parcurge peste 2.000 de km, cât reprezintă distanţa rutieră între Bucureşti şi Roma. Scopul este de a promova în peninsulă şi o altă a imagine a României.

Printre cei care îşi bagă picioarele în imaginea României mă număr şi eu. Mă bucură faptul că, peste ani, le voi putea spune nepoţilor: "Et in Roma ego". Dacă mă lasă Brutus!

Până atunci, puteti citi mai jos materialul care a apărut pe 5 martie pe Hotnews. De fapt, comunicatul de presă transmis de către cel care a avut iniţiativa: Daniel Lixandru, membru fondator al clubului românesc. Lectură plăcută!

Maratonistii ce alearga pentru imaginea Romaniei

Ideea nu apartine Elenei Udrea si nici nu are legatura cu brandingul de tara. Fac totul pe banii lor si nici nu asteapta vreo rasplata. Pe scurt: 25 de alergatori romani vor alerga maratonul de la Roma, incercand sa arate italienilor ca romanii sunt de fapt oameni normali, interesati de sport, de calatorii, prietenosi.

Daniel este consultant pe probleme de dezvoltare personala si organizationala. Mariana este economista, Gabriel e specialist in IT iar Ilie este fost ofiter… Au profesii diferite, sunt de virste diferite insa, in ciuda diferentelor, cei patru au o mare pasiune in comun: alergarile pe distante lungi.

Ei sunt membrii unui grup de alergatori care, pe 21 martie, si-au propus nu doar sa termine un maraton, cursa celor 42 de kilometri, ci sa si contribuie la promovarea unei imagini mai corecte a Romaniei in Italia.

“Desigur, sportul este mereu un bun ambasador al unei tari. Cand aude de Romania, un strain se gandeste in primul rand la Nadia, la gimnastica, la Gica Hagi sau la Ilie Nastase. Trebuie stiut insa ca Romania are si o campioana olimpica la maraton, pe Constantina Dita Tomescu. Plecand de aici ne-am gandit ca ar fi bine de aratat ca la noi in tara sunt tot mai multi alergatori pasionati de maraton si ca, nu in ultimul rand, suntem interesati de promovarea unei imagini pozitive a Romaniei”, spune Daniel Lixandru, leaderul grupului de 25 de alergatori romani ce urmeaza sa participe la maratonul de la Roma.

Alergatorii, membri ai Ro Club Maraton, vor participa la Roma purtand un tricou pe care va fi scris, cat mai vizibil: Romania – Italia. In plus, acelasi tricou va fi purtat de alergatori italieni din Roma. Se vor forma astfel echipe de cate doi alergatori, un roman si un italian, care vor alerga impreuna.

“Vrem sa fim cit mai vizibili. Suntem cel mai numeros grup de participanti romani la o cursa internationala de masa, din istoria sportului romanesc. Si vrem sa aratam italienilor ca romanii sunt altfel decat se crede in majoritate, adica oameni normali, interesati de sport, de calatorii, prietenosi. Ca sa zic asa, sa le reamintim ca toti apartinem gintei latine”, a mai spus Daniel Lixandru.

Cursele de maraton sunt extrem de populare in vestul Europei, la acestea participand adesea zeci de mii de alergatori. Ele sunt folosite de primariile oraselor respective pentru atragerea de turisti, promovarea specificului local si a miscarii in randul maselor largi.

Ro Club Maraton este cel mai important club de alergare din Romania, deschis tuturor pasionatilor de miscare.

Daca doriti sa sprijiniti aceasta initiativa sau daca doriti amanunte suplimentare puteti lua legatura cu Daniel Lixandru, la daniel.lixandru@1marathon.ro, tel:0744.549326.

13511!

2010-03-11T21:29:00.000-08:00

"Complimenti, sei regolarmente iscritto alla 16a edizione della Maratona di Roma! Il tuo pettorale e il numero 13511." Voi fi unul dintre cei 15.346 de participanţi la cursa care va începe duminică, 21 martie, la ora 10. Spre deosebire de Budapesta, unde aveai la dispoziţie doar 5h30' pentru a încheia cei 42,2 km, italienii sunt mult mai generoşi şi lasă participanţilor la dispoziţie 7h30'.

Adevăratul eveniment pentru romani nu este însă maratonul, ci "La Stracittadina" - cursa populară pe distanţa a patru km. 100.000 de oameni vor participa la eveniment. Imaginaţi-vă cum ar fi ca jumătate din oraş să iasă la aceeaşi oră pe stradă şi să alerge câteva zeci de minute. Pare imposibil, nu-i aşa?

Cel mai serios examen

2010-03-05T21:32:00.000-08:00

Azi am făcut cea mai lungă cursă din pregătiri: cinci ture adunând 27,5 km. În cifre, m-am prăbuşit pe final, având pe fiecare tură 32'26'', 32'48'', 33', 34', respectiv 37'. Un total de 2h50'02'', cu 5 minute peste timpul propus şi o medie de 6'11''/km.

În zonele plate, m-am descurcat bine, făcând de exemplu km 24 în 5'50''. Pantele mi-au dat în schimb cele mai mari bătăi de cap.

Am terminat destul de vlăguit, dar nu epuizat. Am păstrat suficiente forţe cât să beau seara trei pahare cu bere.

Jucăria canină

2010-03-04T21:56:00.000-08:00

Contabiliceşte vorbind, e bine: 4'33'' per kilometru (la câteva minute după o cursă de 13 km) şi 25'30'' pe tura de 5 km. Ceva mai complicat rămâne cu antrenamentele: am înlocuit zăpada cu o problemă nouă.

Celor care nu ştiu care le este rostul pe lume le dau un singur sfat: să meargă seara pe faleza Dunării. La scurt timp după lăsarea întunericului, zeci de câini de toate rasele, împreună cu tot atâţia stăpâni, blochează trotuarul, într-un marş pornit de la Elice spre Parcul Rollerilor, unde rămân aproape o oră.

Dacă te plimbi sau alergi în acel moment pe faleză nu ai decât o variantă: prin mijlocul haitei. Inevitabil, un câine va sări pe tine, bucuros că are ceva nou de joacă. Ce vrei tu nu contează.

"Nu vă speriaţi, nu face nimic!" este de fiecare detă reacţia stăpânului. Faptul că te-a transformat în jucăria câinelui său nu pare să-l deranjeze cât de puţin.

Semn că, în continuare, tot câinele este cel mai bun prieten al omului. Nu omul!

Viteză de primăvară

2010-02-26T21:39:00.000-08:00

După aproape două luni de antrenamente lungi şi obositoare, săptămâna aceasta a fost prima cu un program relaxat. Luni am avut doar 25 de minute de mişcare, au urmat două zile de pauză şi alte trei în care trebuia să fac 45' de mişcare. Dacă joi am parcurs 10 km în 56'26'', vineri am avut parte de o surpriză plăcută: un nou record personal: 5 km - 25'55'', 8 km - 41'41''. Cu trei minute mai puţin decât aveam înainte!

Semn că nu doar ghioceii apar primăvara din zăpadă, ci şi performanţa.

Mai repede e mai încet

2010-02-21T21:27:00.000-08:00

Pentru a treia oară de când am reluat pregătirea, am avut de parcurs patru ture totalizând 22 de km. Pe o vreme excelentă (8 grade plus) şi o faleză liberă de zăpadă am reuşit să scot un timp mulţumitor, cu o medie finală de 6min/km: 31'08'' (5,5 km), 1h03'10'' (11 km), 1h36'38'' (16,5 km) şi 2h12'08'' (22 km).

Deşi la mijlocul cursei aveam cu două minte mai puţin decât data trecută, am încheiat cu două minute mai târziu. Semn că am început prea tare sau am o scurgere de viteză undeva, de prin tura a treia.

Sindromul Revelionului

2010-02-12T21:48:00.001-08:00

Am încheiat şi săptămâna aceasta o serie de patru ture lungi pe faleză (bac - Elconav). Pentru prima dată după mult timp, am alergat 99% din traseu pe asfalt. Între speranţa de a termina aproape de 2h şi realitate s-a dovedit iar o diferenţă imensă.

În multe cifre, cursa a arătat aşa: 5,5 km - 31'10'', 11km - 63'37'', 16,5km - 1h36'30'', 22 km - 2h10'08''. Ultimele trei ture au fost aproape identice, în jur de 33'30''. Faţă de data trecută, am reuşit să scot o medie sub 6min/km şi aproape opt minute mai puţin.

În urmă cu o lună, pe minus multe grade, mă bucuram să văd în jur de zece oameni în fiecare seară alergând pe faleză. Azi, în condiţii foarte bune, de plus 4 - 5 grade, m-am întâlnit în cele două ore de fugă cu o singură persoană. Din păcate, am intuit corect ce se întâmpla în urmă cu o lună: oamenii juraseră de Revelion ca "de mâine" să-şi schimbe stilul de viaţă. Dacă ar fi reînnoit jurămintele şi de Revelionul pe stil vechi din 13 ianuarie sau de anul nou chinezesc (28 ianuarie), poate că ar mai fi alergat şi în ziua de azi.

Din fericire, mai există speranţă, deoarece hinduşii încă nu au sărbătorit trecerea în noul an: cei din Kashmir încep anul lunar caşmiric (Navreh) în a doua săptămână din martie iar cei din Nepal în a treia săptămână din martie. În sudul Indiei, anul nou (Ugadi) începe la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie.

Încă o dată, speranţa moare ultima. Din păcate, şi în acest caz, moare.

Ce caut eu în epoca vitezei?

2010-02-10T22:46:00.001-08:00

Azi am avut serii de viteză în program. Patru. De câte doi kilometri fiecare, că aşa am vrut eu; normal erau de timp (2x10', respectiv 15'). Dar, pentru a vedea cu ochiul liber progresul, am decis să parcurg o distanţă fixă.

Am reuşit să fac cel mai rapid kilometru (4'37'') şi Faleza Inferioară, de la bac la elice (2 km) în 10'03'' şi 10'10''. Adică timpii pe care îi consideră antrenorul Tămăşanu demni de o "alergare uşoară".

Nu contează, eu sunt extrem de bucuros că am coborât în zona kilometrului în cinci minute. Voi ajunge şi în epoca vitezei, deocamdată mă simt mai bine în cea a rezistenţei. Chiar dacă nu este în munţi.

Bucuria de a pierde timp

2010-02-08T21:28:00.001-08:00

În urmă cu aproape o săptămână am reuşit să fac pentru prima dată 10 km în 55'. Cu mai bine de două minute sub precedentul record personal. "Doar atât?", a răspuns imensei mele bucurii iubita mea Isabela.

După o zi de pauză, astăzi aveam de făcut 15 km în 75'! "Alergare uşoară", mi-a scris profesorul Tămăşanu în foaia de antrenament. Ce alergare uşoară, când visul meu e să am o medie de cinci minute per kilometru? Am scos melcul din mine în "codul portocaliu de viscol" şi l-am pus la treabă. Afară nu era nici pe departe atât de groaznic: nu mai ningea, vântul bătea destul de uşor, erau -6 grade resimţite drept -12 şi un praf de zăpadă aşternut peste trotuarele îngheţate.

Aveam în creier două evenimente: victoria celor 10 km în 55' şi eşecul celor 22 de km în 138'! Am sperat să scot o medie sub şase minute per kilometru şi am reuşit să închei cele trei ture de faleză astfel: 28'39 - prima tură, 57'40 - după cea de-a doua şi 87'22 - a treia.

În ritmul ăsta, am şanse să ating ce mi-am propus: semimaraton sub 2h şi maraton sub 4h30'. În cazul în care pierd doar timp.

22!

2010-02-05T21:31:00.000-08:00

Pentru prima dată de când am reluat antrenamentele am trecut graniţa celor 20 de km. În urma performanţelor bune înregistrate cu o zi înainte (10 km în 55') mă aşteptam să scot puţin peste două ore. Cu aşteptarea am rămas.

Am făcut cel puţin două greşeli care m-au costat: am început puţin prea tare şi nu am apucat, de la ultima cursă, să mă îndop cu carbohidraţi cât să am energie pentru ce mă aştepta: patru ture ceva mai lungi: bac - clădirea Mavlomar, atât pe Faleza Inferioară cât şi pe cea Superioară. În total, 5,5 km.

Prima am încheiat-o în 31'17, a doua în 1h05', a treia în 1h40'30'', pentru a finaliza la 2h17'55! Un mic dezastru, în condiţiile în care mi-am propus să fac la Roma semimaratonul în jur de 2h iar maratonul sub 4h30'.

Din fericire, nu am terminat cursa epuizat, ci doar dând vina. Ba că jumătate din traseu a fost numai gheaţă, ba că pământul e rotund şi eu am nimerit partea în care trebuie să-l urci, ba că...

Am primit o lecţie, rămâne de văzut ce fac cu ea.

Asfalt!

2010-02-04T23:43:00.000-08:00

"Pământ!" strigau marinarii lui Columb în urmă cu peste 500 de ani, când dădeau peste ce credeau ei că sunt Indiile. "Asfalt!" am răcnit şi eu azi, bucuros că văd petice de trotuar fără zăpadă ori gheaţă. Prima dată în acest an!

Jumătate pe asfalt, jumătate patinând pe gheaţă ori zăpadă, am încheiat două ture de faleză cu cel mai bun timp înregistrat de când alerg: 54'59'' (10 km), intermediar cu 44'02'' (8 km), 37'16'' (5 km) şi 11' (2 km).

Pleacă liniştit, tovarăşe Nicolae!

2010-02-02T21:32:00.001-08:00

Sunt zece ani de când te înjur aproape zilnic. Zece ani de când mă întreb cu ce au greşit gălăţenii de au parte de un primar care nu a făcut nimic relevant, cum ar fi să rezolve problema spaţiului verde, a maidanezilor, a locurilor de parcare ori a contrucţiilor haotice.

Ieri aveam de făcut 15 km de alergare uşoară, adică trei ture de faleză. După doar un kilometru, trebuia să trec printr-o baltă cu apă îngheţată, ce ocupă vreo vreo opt metri din trotuar, aproape de trecerea bac. Sau s-o ocolesc, urcat pe o ţeavă. M-am cocoţat, cum am mai facăt de multe alte sute de ori. De această dată, nu am mai reuşit să-mi păstrez echilibrul.

Am fost un prost că te-am înjurat toţi aceşti ani, tovarăşe primar! Poţi pleca liniştit. Până la urmă, tot m-am ales cu ceva de pe urma faptului că achit taxe în Galaţi: un deget luxat, genunchiul drept umflat şi un umăr zdrelit.

Câteva secunde, am vrut să renunţ la alergare. Am continuat, ud la picioare, plin de noroi din cap până în picioare, şi am încheiat 10 km prin zăpadă în 61'.

Omătus captivus

2010-01-29T21:46:00.000-08:00

În pofida prognozei meteo, ce anunţa ninsori, şi a sfatului unor prieteni, am plecat în acest week-end la Bran. Mulţi se arătau nedumeriţi: "Mai ai curaj să pleci iarna, după ce ai stat 20 de ore blocat în câmp, în viscol?". Atât timp cât am curaj să achit taxe (19% din valoarea a orice cumpăr, de exemplu, ajunge la stat) nu văd de ce ar trebui să stau, cu frica în sân, captiv în oraş, doar pentru că am avut ghinionul de a fi condus de nişte incompetenţi.

La întoarcere, nu ştiu cu cine mă cert dacă rămân iar blocat în zăpadă. Dafina, directorul de la Regionala Judeţeană de Drumuri Naţionale, a fost retrogradat adjunct după ce a dat proba incompetenţei în decembrie. Prefectul Cosmin Păun a fost chemat vineri la Bucureşti pentru că ar avea probleme la picioarele scaunului atât de grave, că nici naşul Mircea Toader nu ştie cum să le mai rezolve.

Până atunci, alerg. Am făcut luni şi marţi două serii de 10 şi 15 km în condiţii destul de proaste, pe zăpadă îngheţată. M-am înscris în Ro Maraton Club. Şi am primit partea a treia a programului de pregătire de la prof. Ionel Tămăşanu. Mi-a trecut jumătate din zâmbet când am văzut ce mă aşteaptă.

Aşadar, ferea: omătus captivus redivivus. Adică, se întoarce!

Scrisoare către îngerul meu păzitor

2010-01-23T21:45:00.000-08:00

Am ieşit şi azi să alerg, chiar dacă temperatura era de -14 grade iar corpul resimţea -19 din cauza unor pale de vânt. Aveam de făcut 15 km.

Problemele au apărut după primii doi, când am simţit o amorţeală ciudată între picioare. Aveam să înţeleg ce se întâmpla când am băgat mâna în pantaloni: îngheţasem!
Gerul reuşise să lovească unde mă aşteptam mai puţin: sub centură. Restul corpului, aflat în mişcare, nu avea nimic.

Cu teama în suflet că-mi degeră una dintre cele mai importante conexiuni cu lumea, am continuat să alerg cu stânga în pantaloni până când am simţit o uşoară dezmorţire. Am repetat operaţiunea la fiecare două-trei minute, până când am ajuns acasă, cu doar şase km parcurşi, dar cu organismul întreg.

Nu era nimeni pe stradă să mă vadă sau, când apărea careva, scoteam repede mâna din pantaloni şi o băgam la loc, după ce treceam de el.

Ştiu însă că tu, îngerul meu păzitor, te uiţi la mine. De aceea ţi-am scris, să-ţi spun că nu ai un pervers în grijă. Pur şi simplu, îmi îngheţase!

Ce caută edilii în viaţa mea?

2010-01-22T21:40:00.001-08:00

La patru zile de la ultima ninsoare, pe majoritatea trotuarelor e tot jale. Câte o potecuţă făcută de picioarele trecătorilor. Şi cam atât. În zonele intens circulate, cum ar fi cea pietonală de pe marginea bd. Brăilei, angajaţii Ecosal târau azi saci cu sare, pe care o semănau cu mâna la picioarele trecătorilor, sau dădeau la lopeţi.

Între Ultimul Leu şi Mc Donald's, miracol: un mini-escavator a creat o potecă lată de doi metri. Atât. Semn că utilaj există, dar cine să-şi bată capul să folosească tehnologia în secolul XXI?

Trebuia să fac cinci ture pe bucla cu dealuri. Am parcurs cu mare dificultate una, că nu aveam pe unde să alerg, după care m-am întors şi mi-am încheiat cei 15 km pe faleză. În colţii unui buldog, care îmi clefăia uşor adidasul stâng. "Nu muşcă, doar vrea să vă dezlege şireturile", încerca să mă relaxeze, mândru de potaia sa, stăpânul.

N-a reuşit.

Unde este încălzirea globală când ai nevoie de ea?

2010-01-21T21:37:00.000-08:00

Săptămâna a început destul de prost. Nu din cauza viscolului, cât a faptului că nu ai pe unde să alergi, trotuarele fiind pline de zăpadă afânată.

Am încercat să fac pe şosea cele cinci ture din bucla de 3000 cu dealuri. Am renunţat după şase km şi trei maşini care au trecut milimetric pe lângă mine. Au şi şoferii dreptatea lor: eu nu plătesc rovinietă, deci nu am ce căuta pe şosea. Voi avea şi eu dreptatea mea, când îi voi prinde că parchează pe trotuar. Dacă ei au voie să mă calce pe drum, înseamnă că şi eu aş avea voie să le sparg geamurile şi cauciucurile.

Până atunci, am reuşit să închei trei ture de 15 km prin zăpadă, pe faleză, într-un timp mulţumitor în condiţiile date: 91’32. Pe –8 grade şi un vânt care cobora temperatura resimţită la –12. Mă îngrozeşte uşor prognoza pe zilele următoare, când se va ajunge şi la –21 de grade, noaptea, şi –15, ziua. În ritmul acesta, pinguinii nu vor mai muri de foame la pol ci de râs, când vor vedea că au migrat ca proştii în România, păcăliţi de vreme.

În viscolul gol

2010-01-18T21:23:00.000-08:00

Am făcut azi 10 km, în condiţii nu tocmai prietenoase (-7 grade resimţite, din cauza vântului ce spulbera zăpada, drept -12). Eram singurul alergător de pe faleză, lucru care m-a bucurat şi m-a întristat în egală măsură. În schimb, erau câteva grupuri de plimbăreţi şi vreo doi târâţi de câini.

Asta nu reuşesc deloc să pricep: accepţi să ieşi pe orice vreme să-ţi plimbi câinele, dar ţi se pare ciudat să scoţi afară animalul din tine. Şi-l consideri nebun pe cel care o face.

Bucla campionilor

2010-01-15T20:13:00.000-08:00

Am intrat săptămâna asta pentru prima dată pe ceea ce profesorul de atletism Ionel Tămăşanu numeşte "bucla cu dealuri". "Aici s-a făcut campioană Alina Tecuţă", mi-a spus profesorul în urmă cu câteva săptămâni. De pe dealurile gălăţene, Tecuţă a intrat direct în istoria atletismului, câştigând, printre altele, maratonul de la Paris, una dintre cele mai importante competiţii internaţionale.
Bucla are 3.000 de metri, două porţiuni mari de deal şi este cuprinsă între Ultimul Leu, McDonald's şi Sala Siderurgistul. Am reuşit să parcurg cele patru ture pe care le aveam în program destul de bine: 35'30'' după primele două, 73' la final. Satisfăcător.
La capitolul plus am bifat o cursă de 15 km, de alergare uşoară, pe care am încheiat-o în 87'14''. Am reuşit să rămân sub 6 minute per kilometru, ceea ce-mi dă speranţe că aş putea atinge măcar primul obiectiv: semimaratonul în mai puţin de două ore.

Trei - zece, probă de maraton!

2010-01-11T21:28:00.000-08:00

Am repus pantofii de alergare în picioare abia pe la sfârşitul lunii octombrie. Plin de încredere, doar terminasem 42 de km la Budapesta, mi-am propus să fac două ture de faleză, adică 10 km. M-am oprit după trei. Epuizat. Şi complet năucit. Eu, cel care încă mai aveam în nări mirosul maratonului de pe străzile Ungariei, mă lăsasem doborât de o distanţă infimă. Preţul trufiei aveam să-l plătesc şi-n zilele următoare, abia pe la începutul lui noiembrie reuşind să ating cei 10 km propuşi.
Tot atunci, am luat decizia să particip la un nou maraton, la Roma, în 21 martie. La modul relativ serios, am reluat antrenamentele de la sfârşitul lui noiembrie. De această dată, experimentul se shimbă, la fel şi obiectivele: să fac semimaratonul sub 2h (faţă de 2h15' la Budapesta) iar maratonul sub 4h30' (faţăde 5h28' la Budapesta).
Până atunci, am un imens motiv de bucurie: mi-am dat azi peste cap majoritatea recordurilor personale. Am făcut o cursă de 13 km, în care trebuia să parcurg primii doi în alergare uşoară, zece cât mai repede cu putinţă iar ultimul, în pas relaxat. Am reuşit să închei cel mai rapid 1km (al treilea) în 4'50'', 8 km în 44'20, 10 km în 56'16'' iar 13 km în 73'51''!
Semn că încep şi drumurile mele să ducă la Roma!

Maratonist. Şi încă mai exist!

2009-10-04T23:06:00.001-07:00

Am terminat cursaaa! Şi am reuşit să nu fiu ultimul, încă vreo 30 îmi călcau pe urme. Ca timp, nici măcar nu mai contează (5 h 28', cu 2 h 15 la jumătatea cursei), important este că am reuşit să mă încadrez în timpul oficial de 5h30' şi că nu m-a prins autobuzul cu maratonişti întârziaţi sau epuizaţi din urmă. Am primit şi medalie la final...
Fizic, mă mişc mult mai bine decât mă aşteptam. Chiar dau uşoare semne de sprinteneală ce ar face invidios un nonagenar.

Până când autobuzul ne va despărţi

2009-10-03T23:39:00.000-07:00

Sunt de trei zile în Budapesta. Peste 90 de minute începe cursa. Ca pregătire, sunt praf. N-am mai alergat de trei săptămâni. Cu toate acestea, simt că trec de 30 de km. Poate chiar şi de 35... Mă voi târâ însă până când, din urmă, mă va ajunge autobuzul care închide cursa. Şi care culege toţi melcii de pe drum.
Experimentul Isăilă este însă departe de a se fi terminat. Abia începe!

3. 23!

2009-09-09T07:44:00.000-07:00

Sâmbătă. Căldură mare. Kilometri puţini. M-am aruncat direct în cele 30 de grade de afară, cu gândul de a face măcar 20 de km. M-am oprit, sufocat, după primii trei...

Duminică, în schimb, parcă schimbasem anotimpul. Erau 15 grade! Şi, pentru prima dată în viaţa mea, am reuşit să fac 23 de km! În mare, timpii au fost OK: 27’45’’ (5 km), 57’30’’ (10 km), 1h28’30’’ (15 km), 2h02’15’’ (20 km). Ultimii trei km au fost, însă, cumplit de greu de parcurs. Cu muşchii picioarelor blocaţi, m-am târât până la finish şi am oprit cronometrul la 2h25’.
Am avut apoi crampe în tălpi, gambe, spate, umeri... Un masaj uşor şi un duş prelungit au mai alinat suferinţa, înecată oricum în imensa bucurie de a depăşi un prag. Şi de a face, tot în premieră, 51 de km într-o singură săptămână.

Hai c-am luat-o!

2009-09-01T10:49:00.000-07:00

Îmi propusesem să fac şi astăzi tot 10 km, de fapt vreau să fac acestă distanţă de patru ori pe săptămână şi măcar o dată, peste 20.
Am fost însă extrem de obosit şi am preferat să mă opresc după prima tură, deşi mersesem foarte bine pe primii 3 km, cu o medie de 5'15''. La finalul celor 5 km de astăzi am înregistrat o performanţă notabilă: 26'45'', cel mai bun timp consemnat de când mă tot învârt pe faleză! Mâine fac pauză, sper ca după aceea să-mi recapăt şi rezistenţa, nu doar viteza.

4754!

2009-08-31T11:02:00.001-07:00

Mi-a venit numărul de înregistrare la concursul de maraton de la Budapesta: 4754! O fi bine, că e par, o fi rău, că e sub zece mii?... Până una-alta, am reuşit să ies dintr-o pasă proastă în care intrasem cu antrenamentele. Respectiv, după ce în ultima săptămâna din iulie şi prima din august am facut în total cam 30-40 km în fiecare, inclusiv câte o cursă de 20 de km şi una de 18 km, a urmat o lungă perioadă de linişte. Explicaţia e simplă: m-am despărţit de mediafax şi m-am alăturat celor de la adevărul de seară, ca editor, iar mutarea a însemnat şi schimbări în programul zilnic. Am renunţat şi la actiunea.net, după o discuţie aprinsă cu senior editorul, Mihai Eminescu. Începuse să mă cam enerveze moşul cu ideile lui învechite, mai ales că nici până acum nu pricepea de ce nu poate să ţină în mână un cotidian electronic, aşa cum făcea înainte, când cumpăra "Timpul" de la copiii de pe stradă.

Am revenit cu picioarele pe asfalt săptămâna trecută, cu două alergări de 5 km (27'30'', 28'30'') şi două de 10 km (1h00'30'', 59'30''), după care am luat o nouă pauză, cât să trag o fugă până la Bucureşti, să stau prin parc cu Madonna.

Mai sunt doar cinci săptămâni până la start, aşa că am decis să intru în ultima etapă, cea în care să trec săptămânal de 60 de km şi să fac minim o cursă de peste 30 de km. Am început excelent astăzi, cu 10 km în 57'03''! Mamăă, ce bun încep să devin!

Mult şi prost. Bine măcar că mult!

2009-07-26T03:20:00.001-07:00

Am încheiat bine săptămâna acesta, cu 20 de km făcuţi duminică, în 2h11'. De la început am mers prost (primii 5 km în 29'30'') şi dacă tot am început-o prost, aşa am ţinut-o până la capăt (10 km - 59'30'', 15 km - 1h35'). Important este însă că am reuşit s-o ţin până la capăt.

Spre deosebire de data trecută, când am atins pentru prima oară 20 km, mi s-a părut că a mers mult mai uşor. Am avut grijă ca, după primii patru km, să mă hidratez cu Aptonia (un fel de energizant gen Powerade luat din magazinul Decathlon) la fiecare 3 km şi am luat câteva înghiţituri dintr-un baton de fructe (un fel de gel) cumpărat de la magazinul DM din Real. Mâncat bine (cam o treime din baton), băut bine (tot recipientul de 0,5 l de suc) nu mi-a mai rămas decât să mă distrez bine, ceea ce am şi făcut-o, alergând extrem de relaxat.

Am încheiat săptămâna mult sub cei 64 de km minim de parcurs. Vineri am călcat în picioare 10 km într-un timp ruşinos: 1h2'30''! Cu aproape 5 minute peste ce începusem să mă obişniuesc. Am dat vina pe vreme. Şi pe oboseală. Şi pe încălzirea globală. Doar am avut suficient timp la dispoziţie cât să învinovăţesc pe toată lumea.

Trăgând linie şi socotind, în cinci zile am adunat 48 de km. Şi nicio bere. E un început. Sau e sfârşitul?!

11!

2009-07-23T21:27:00.001-07:00

Mai sunt 11 săptămâni, cu tot cu aceasta, până la cursa de la Budapesta. Singura bucurie de până acum e că am atins 20 km. Infim, faţă de ce mă aşteaptă.

Din aprilie încoace, mi-am bătut joc de antrenamente. Făcute când şi când, mult sub grafic, absenţele fiind tot timpul acoperite de scuze de cele mai multe ori penibile. Acum, în schimb, chiar am o problemă: căldura. La orice oră a zile aş alerga, este înfiorător de cald. Ieri, de exemplu, am făcut dimineaţă, între 9 şi 10, 8 km (49') şi cred că erau cel puţin 40 de grade la soare, puţin sub 30 la umbră. Dar, de unde umbră în "oraşul teilor"?!

De săptămâna asta am (re)început dieta. E pentru prima dată când renunţ complet la bere. Doar un pahar-două de vin. Şi mai multă grijă la ce mănânc. Vreau să slăbesc măcar 7 kg în următoarele două luni, să ajung de la 80 kg cât îmi arată cântarul (83 în realitate) la aprox 75 kg. Reale. În rest, mulţumesc anonimului care a postat un comentariu la cursa mea de 20 de km. Orice sfat e util. Ori, el a făcut chiar mai mult decât atât.

De săptămâna acesta vreu să încep să fac măcar 60 km, în total. Deja am două curse de 5 km, luni şi marţi, ambele în jur de 28'. Sâmbătă vreau să fac 15 km iar duminică, din nou, 20 km. Chiar vreau!

20 km!

2009-07-14T03:08:00.000-07:00

În sfârşit, antrenamentele proaste urmate de râuri de bere au dat roade: duminică am făcut, pentru prima dată, 20 km! Am avut noroc de o vreme excelentă (răcoare şi o ploaie uşoară) şi, chiar dacă m-am mişcat foarte încet (5 km: 28.30, 10 km: 59.30, 15 km: 1h32, 18 km: 1h53, 20 km: 2h07) am reuşit să fac mult peste cei 10 km pe care mi-i propusesem.

Primii 15 km i-am acoperit uşor, ultimii doi în schimb au fost infernali, aproape că m-am târât... Performanţa este cu atât mai uluitoare cu cât ultima lună a fost o adevărată bătaie de joc: am făcut doar 5km şi 13 km înainte de a pleca la Paris, în cele două săptămâni cât am stat acolo nu am alergat deloc (am mers în schimb pe jos de dimineaţă până seara, zi de zi) iar în următoarele două săptămâni, încheiate duminică, am alergat de vreo şapte - opt ori, niciodată mai mult de 5 km.

În timpul cursei, am băut, din 3 în 3 km, câteva înghiţituri de Powerade, în total mai puţin de 200 ml (adică jumătate din bidonul de 330ml). M-a durut puţin mâna stângă, la final, iar refacerea a fost extrem de rapidă (câteva ore), nu am avut parte de dureri sau de febră musculară.

Viceprimarul Ciumacenco serveşte mafia chineză

2009-06-11T01:57:00.001-07:00

Şi nu numai. Să admitem că se închide în week-end circulaţia pe Faleza Superioară! Cine va avea de câştigat? Dacă ne luăm după viceprimarul Ciumacenco, bicicliştii şi rolerii ar fi printre primii beneficiari. În timp ce tinerii îşi vor juli coatele şi-şi vor sparge capetele într-un mediu sănătos, cine va număra însă din ce în ce mai mulţi bani? Păi, nimic mai simplu: încurajând sportul, se vor vinde din ce în ce mai multe biciclete şi ghete cu roţi. Produse în China, în fabrici controlate, se ştie, de mafia locală. Quod erat demonstrandum sau Hoper edei deixai? (Aici autorul textului face paradă cu vasta lui cultură generală, întrebându-se retoric de fapt acelaşi lucru, în latină şi greacă: ceea ce trebuia demonstrat.) Aşa-i că v-aţi prins şi voi cui serveşte iniţiativa viceprimarului?

Lucrurile sunt însă mult mai complicate de atât. Timp de două zile, nicio maşină nu va trece pe Faleza Superioară. Ceea ce înseamnă că sute de cocalari nu-şi vor mai călări bolizii prin zonă. Mii de maşini vor sta pe dreapta pentru că amatorii de Dunăre vor trebui să vină pe jos. Maşinile parcate nu doar că nu poluează, dar nici nu consumă. Adică benzinăriile vor vinde mai puţin carburant. Hoopaaa! Păi, cine are benzinării în Galaţi? Printre alţii, Patriciu (PNL) şi Durbacă (PC)! Aşa-i că v-aţi prins şi voi cui serveşte iniţiativa viceprimarului PSD?

Şi nu e doar atât. Mai mulţi oameni care să se plimbe pe Faleza Superioară înseamnă mai multe perechi de încălţări uzate. În plus, lumea slăbeşte şi trebuie să-şi ia haine de mărimi mai mici. V-aţi prins, tot din China, din fabricile controlate, se ştie, de mafia galbenă.

Adevărata intenţie este însă alta. Mişcare într-un mediu sănătos înseamnă, vrem nu vrem, că vom trăi mai mult. Deci vom plăti mai mult timp taxe şi impozite locale. Hmm, diabolic, Ciumacenco ăsta!

Pe locuri, fiţi gata, stop!

2009-06-03T07:26:00.000-07:00

Ieri, 5 km (28'). Azi, 5 km (28'). După o lună mai cumplită, în care m-am tâtât de câteva ori pe tot mai puţini kilometri, am revenit. Între timp, starea de oboseală a dispărut. Pe la medic tot nu am ajuns, aşa că nu ştiu dacă sunt sau nu ok.

În schimb, am un tonus bun şi o explicaţie: cred că performanţele tot mai proaste erau direct legate de renunţarea la mierea de albine. Înainte, consumam câteva linguriţe pe zi. Sperând că voi slăbi mai uşor, am renunţat la ea. Odată cu reintroducerea în alimentaţie, alături de glucoză, picioarele au început să se mişte fără mine!

Şi am mai avut o revelaţie: mă înşeală cântarul. Cu 3 kg! Am slăbit, într-adevăr, 8 kg de la sfârşitul lunii februarie, de când am început exerciţiile, şi până acum. Numai că nu am 81 de kg, cum îmi arăta cântarul din baie, ci 84. Şi ar trebui să scap de cel puţin alte 8 kg până la maratonul de la Budapesta.

Întoarcerea lui Fugărilă

2009-05-21T00:42:00.000-07:00

După o săptămână de pauză, am pus din nou mergătorii în picioare şi am luat-o la fugă. Trei kilometri (15'), după care m-am întors acasă. În săptămâna precedentă am alergat doar de două ori, luni şi miercuri, de fiecare dată câte 5 km. O stare constantă de oboseală m-a determinat să spun stop pentru un timp, cu gândul de a-mi face nişte analize medicale complete (primele din viaţa mea), să vad dacă am toate mineralele la mine. Până ajung la recensământul lui Mendeleev, am zis să mai bag nişte kilometri, poate scot din nou alergătorul din mine. N-am reuşit. Promit să-l caut şi mâine, că nu-i de capul lui.

Apun înainte de răsărit

2009-05-11T23:30:00.000-07:00

Luni - 10 km, miercuri - 5 km, duminică - 13 km (80'). Bilanţul dezamăgitor al celei mai proaste săptămâni de antrenament. Am o senzaţie de continuă oboseală şi abandonez din ce în ce mai des cursele lungi.

Cea mai mare dezamăgire am avut-o marţi. Îmi propusesem să fac 10 serii de viteză. După ruşinea păţită la prima tentativă, în urmă cu o săptămână, când trebuia să fac 10 serii de viteză de câte 1 km fiecare şi nu am reuşit să închei nici măcar una, am zis că mă mulţumesc şi cu 200 m.

Primele două serii au decurs lamentabil. La următoarele am scăzut distanţa la 100 m. Tot prost. E clar, se vede că am ieşit din secolul vitezei.

Alergător de canapea

2009-05-04T00:07:00.000-07:00

Am văzut "The spirit of the maraton", un documentar despre cei care se încumetă să se alinieze la startul celor 42 de km. Profesionişti, amatori sau debutanţi. Mi-a venit să alerg doar de la trailerul pe care l-am urmărit pe youtube. Tensiunea cursei e atât de bine surprinsă în documentar încât îţi vine să plângi, suferi alături de competitori, şi stai cu sufletul la gură, până la final.

În paralel, mi-am continuat propriile curse. Duminică am abandonat cursa de 15 km după doar 5 km (29'). Poate că reuşeam să mai parcurg câţiva km, dar mă târam de oboseală. Am decis să nu forţez şi să încep odihnit o nouă săptămână de antrenament. Aa, de unde oboseală dacă n-am alergat mai nimic?! Păi, când te culci la 2 dimineaţa după un concurs de halbere...

În căutarea alergătorului pierdut

2009-05-01T23:00:00.000-07:00

Nici două zile de pauză nu au făcut revenirea mai uşoară. Joi am călcat în picioare doar 5 km, în 29'. Vineri m-am oprit după 10 km. Singurul lucru bun e că pentru prima dată am scos pe 5 km sub 28', am adormit însă în la cea de-a doua tură şi am încheiat cu un timp total de 59'.

I-am scris lui Isăilă, pe blog. Nu mi-a răspuns direct ci a postat, a doua zi, o schemă de antrenament. "In general, evit sa ofer programe de antrenament fara sa stiu ceva despre cel care se antreneaza, despre ce isi propune, despre determinare, despre forma sa fizica. Pe net, se gasesc sute de programe pentru maraton, dar cel mai important program este cel adaptat la stitlul tau de viata, la puterile si timpul tau. Ma antrenez 18 saptamani. De la maraton la maraton imi transform programul. Pastrez aceeasi structură: 2 zile de viteza, 2 zile de alergari medii (intre 5 si 8 kilometri), 2 zile de alergari lungi (intre 12 -36 de kilometri). Luni -alergare medie, marti - viteza, miercuri - medie, joi - viteza, vineri - pauza, sambata - alergare lunga in ritm de maraton, duminica - alergare foarte lunga. Aceasta e structura de baza".

Probabil că voi urma în linii mari ce spune aici, trăgând cu ochiul şi la ce scria pe blogul său acum doi ani, înainte de a participa la primul maraton. Important e să mă mişc măcar de 5 ori pe săptămână. Din ce în ce mai mult.

Alergător de lună plină

2009-04-28T10:42:00.001-07:00

Primele patru săptămâni din programul de antrenament s-au încheiat. După o lună de fugăreală organizată, mă pot declara destul de mulţumit. Per total, am făcut 120 km. La capitolul plus ar fi cursa de 18 km şi faptul că, în linii mari, mi-am respectat programul de antrenament. La capitolul minus ar fi zilele în care nu am dus la bun sfârşit ce aveam de făcut şi faptul că nu am reuşit, conform programului, să închei cu o cursă de 24 km, cum a făcut Isăilă, sau măcar de 15 km, cum era programată de antrenor.

Am încercat să o parcurg duminică, dar după 5 km am fost nevoit să alerg repejor către o altă destinţie. Cea la care, după ce poposeşti, tragi apa. Tot 5 km am făcut şi sâmbătă. La fel şi luni. În toate cazurile, timpul scos a fost în jur de 29'. De fiecare dată m-am simţit obosit, poate că aş fi dus la capăt, chinuit, un 12, maxim 15 km.

Am preferat să nu forţez şi azi am luat o pauză. Din păcate, nu am un program pentru cea de-a doua lună, din ce am citit pe blogul lui Emilian Isăilă am mai găsit ceva structurat pe săptămâni şi zile, ca în prima lună. Dacă nu ma dumiresc ce am de făcut, voi face aceleaşi exerciţii, mărind durata cu 10%. Oricum, am de gând să-i scriu pe noul blog, deschis de când s-a mutat la Adevărul, poate am noroc şi-mi dă programul pentru cea de-a doua lună.

Până atunci, trebuie să fac ceva cu petrecăreţul din mine. E greu să bagi seara beri la ficat iar dimineaţa să zburzi ca un copilaş. Am găsit neamţul din mine doar când a fost vorba de petreceri. Încă îl mai caut pe cel care ştie şi să se ţină serios de antrenamente.

Bucuria de a fi un alergător de duzină

2009-04-23T11:19:00.001-07:00

Am reuşit. Pentru a treia oară în mai puţin de o lună, am atins limita a 12 km. În pofida unor antrenamente prost făcute. Îmbucurător nu e doar că am ajuns să calc cu uşurinţă în picioare o duzină de kilometri, ci şi faptul că prind, uşor - uşor, viteză.

Am început cursa mai puternic, sub 12' pe primii 2 km şi încheind prima tură de 5 km în 28'. În cea de-a doua mi s-a părut că totul merge extrem de bine. Doar mi s-a părut, la 10 km aveam 60' - eram mai încet cu patru minute! Finalul a fost destul de uşor, mai aveam suficientă energie cât să continui. Am încheiat 12 km în 72', cu opt minute mai puţin decât în urmă cu trei săptămâni - prima dată când am făcut această cursă. Ca să nu mai spun că de acestă dată nu m-au mai durut genunchii sau gleznele şi nici nu am mai zăcut în pat. Ce mai, sunt un adevărat alergător de duzină!

Mi-am dorit mai mult înfrângerea

2009-04-22T23:15:00.000-07:00

Ultimele antrenamente au dovedit din plin, dacă mai era nevoie, superficialitatea cu care tratez situaţiile care ar trebui să fie extrem de simple. Şi care, astfel tratate, devin extrem de complicate.

Sâmbătă aveam de făcut 60 de metri alergare cu genunchii la piept, 60 m pas sărit, 60 m pas săltat, apoi alergare 35'. Prima parte mi se părea o bagatelă şi exact asta m-a dat peste cap. În timp ce săream şi săltam aveam impresia că fac cu mine dresură de elefanţi. Nu, nu am reuşit să închei nici măcar jumătate din exerciţii. Enervat, am pornit într-o alergare din care am parcurs iarăşi mai puţin de jumătate, adică vreo 2,5 km.

Cei 12 km pe care trebuia să-i alerg duminică s-au transformat în 10 (64'). Am vrut să repar totul marţi şi în locul celor 5 km să fac 12. N-am reuşit decât să dau ceva mai repede din picioare (5 km - 29'). Şi atât. Cât timp nu voi trata fiecare kilometru cu acelaşi respect, proiectul meu are toate şansele unui eşec.

Depăşirea melcului

2009-04-17T23:33:00.000-07:00

Astăzi trebuia să înot jumătate de oră. Până prin iunie, când voi putea merge la unul din bazinele descoperite, am decis să alerg în loc să mă bălăcesc. Şi dacă tot alerg, măcar să o fac cât mă ţin picioarele de repede. Picioarele m-au ţinut. Nu însă plămânii şi splina. La jumătatea cursei, timp de un km, au făcut ce-au vrut prin mine. Am observat însă că, dacă rezişti tentaţiei de-a te opri, neplăcerile trec în cel mult cinci minute.

Pentru prima dată am reuşit să parcurg cei 5 km cu un minut sub 30', depăşind melcul din mine. Mă apropii timid de performanţele pe care le-ar avea campionul mondial Haile Gebrselassie dacă ar alerga într-un picior. Doar pe călcâi.

Noi, roboţii

2009-04-14T03:36:00.000-07:00

Un robot te trezeşte dimineaţa, cu o oră şi jumătate înainte să începi lucrul. Un altul îţi face cafea, altul îţi oferă mâncare. Te uiţi câteva minute la robotul care arată ştirile, apoi urci în robotul care te duce la muncă. Te întorci după nou ore în care ai avut de-a face cu tot felul de alţi roboţi. Mănânci, deschizi robotul cu emisiuni TV, te uiţi la ştiri şi la un film şi te culci. Trebuie să fii odihnit, o armată de roboţi aşteaptă şi mâine robotul din tine.

Azi am alergat 10 km (68') destul de greu, încă mai aveam puţină febră musculară după cursa de 18 km. Eu, omul.

Ca Bubka şi Isimbayeva la un loc

2009-04-12T23:18:00.000-07:00

Am reuşit! Am făcut cei 18 km mult, mult mai uşor decât mi-am imaginat. Am avut noroc de o vreme extraordinar de bună pentru mine (nori şi răcoare) şi de un tonus bun. M-a cam enervat că a trebuit să alerg printre grătarele întinse de Ziua Scrumbiei şi prin mulţimi compacte de gură-cască, dar nimic nu se compară cu senzaţia pe care am avut-o după jumătatea cursei.

Ţinând cont de dificultăţile cu care m-am confruntat toată săptămâna, la început m-aş fi bucurat şi să acopăr 12 km, distanţa maximă parcursă până acum, pe 1 aprilie. Bucuria care m-a cuprins în momentul în care am depăşit această limită a fost imensă iar fiecare pas în plus o amplifica. M-am gândit la legendarii săritori cu prăjina Serghei Bubka şi Yelena Isimbayeva, care au bătut ani de zile record după record, cu câte un centimetru, tocmai pentru că puteau mult mai mult. Şi mă simţeam ca ei, conştient că oriunde m-aş opri, deja sunt în pragul unui gigantic record personal.

Am încheiat cursa cu uşoare probleme pe final, când au început să mă doară genunchii. Spre uimirea mea, şi timpii scoşi au fost mai buni ca înainte: 5 km (30'), 10 km (61'), 12 km (75') iar 18 km (115').

Mica revenire

2009-04-11T22:10:00.001-07:00

Joi trebuia să fac o jumătate de oră de înot. Unde? Singurul bazin funcţional la ora asta, pe care îl ştiu în Galaţi, e la Viva Club, iar acolo nu poţi să stai o oră sau cât vrei tu. Ultima dată când m-am interesat trebuia să fac abonament pe trei luni. Aşa că am decis să alerg jumătate de oră şi am făcut 5 km relativ uşor.

Vineri aveam tot o cursă de 5 km pe care am terminat-o chinuit, după ce timp de un km întreg, după primii doi, m-am gândit la abandon. Culmea e că am scos acelaşi timp ca şi în ziua precedentă: 30', cu peste două minute mai puţin faţă de cât înregistram săptămâna trecută. În concluzie: cu cât mai obosit şi mai delăsător, cu atât mai rapid. :)

Duminică am 18 km. La cât de prost m-am descurcat săptămâna asta, normal ar fi să cedez înainte de jumătate. Rămâne de văzut cu ce voi alerga: cu picioarele sau cu capul.

Exerciţiu de detoxifiere

2009-04-09T04:33:00.000-07:00

Îmi revin extrem de greu. Luni aveam de făcut 45', alergare forţă. Forţa a fost cu mine doar 18 minute. Marţi trebuia să alerg 45' dar m-am oprit după 32', cu doar 5 km călcaţi în picioare.

Mi-am dat seama zilele acestea cât de toxic trăiesc în momentul în care m-am chinuit să-mi aduc aminte numărul cărţilor citite în 2009. Rezultatul e tragic: niciuna până la capăt (am avut câteva tentative eşuate). Am decis în iarnă să fac o schimbare majoră în alimentaţie. Şi să alerg. Nu am făcut însă nimic pentru detoxifierea interioară. Aşa că am hotărât să-mi fac zilnic o listă cu un film-două care merită văzute, să renunţ la tot felul de isterii media la care mă uit mai mult din inerţie şi să citesc. Dacă nu pentru spirit, măcar pentru faptul că o carte în braţe mi-ar întări musculatura mâinilor, şi am nevoie de braţe rezistente pentru maraton. :)

Abia miercuri am reuşit să revin la program, după o săptămână în care m-am chinuit să scot din mine tonele de fum înghiţite în crâşmă. Mi-am bifat cu uşurare cele 52 de minute de alergare.

Când omul se transformă în problemă

2009-04-05T23:17:00.001-07:00

Se ia un gras, se îndoapă seara cu bere şi se pune a doua zi în Punctul A, cu scopul de a străbate în alergare cei 12 km până în punctul B. Să se calculeze cât din distanţă a reuşit să parcurgă.
Pentru cei care nu se apucă de calculat, că nu ştiu viteza vântului şi direcţia din care suflă el, dăm noi răspunsul: 1,5 km! Nu pentru că e gras, ci pentru că e prost şi crede că, dacă a mai alergat odată 12 km, îi va putea parcurge oricând, indiferent de ce ar face.

În căutarea neamţului din mine

2009-04-03T22:09:00.001-07:00

Din fericire, cursa de 12 km nu a lăsat urme. M-au durut seara puţin genunchii şi gleznele a doua zi, doar dimineaţa. Oricum, era ziua liberă. M-am făcut în schimb de râs după aceea.

Aveam de alergat şase kilometri şi eram destul de stresat că trebuia să o fac devreme, deoarece până la 9.30 trebuia să ajung la PNL, să plec cu colegii din presă în nordul judeţului, cu Crin Antonescu. M-am trezit ca de obicei, la 6.30, am mâncat şi pe la 8 am ieşit să alerg. Mi se părea o bagatelă ce am de făcut, în condiţiile în care abia ce încheiasem cu două zile înainte 12 km!

Mi-am dat seama ce dezastru mă paşte încă din primul kilometru. Tuşeam atât de tare încât, la un moment dat, mi-a venit să vomit. Cu o seară înainte stătusem la beri fără număr înconjurat de fum de ţigară. Acum, plămânii dădeau din nou de aer şi încercau să se cureţe. Abia am reuşit să mă târăsc trei km şi m-am întors acasă.

Pe drum, m-am gândit cât de prost sunt şi cât de superficial am tratat această cursă. Mi s-a părut că, dacă am mai alergat distanţa asta, o pot face oricum, indiferent cât beau sau cât fum de ţigară înghit de la alţii. Dacă aş fi fost neamţ, aş fi pregătit cursa de 6 km la fel de atent ca pe cea de 12, odihnit şi neintoxicat. Cum nu sunt, mi-am bătut joc de mine şi am pierdut româneşte.

Ca Ulise legat de stepper

2009-04-01T04:58:00.000-07:00

Aşa m-am simţit astăzi, în timpul cursei de 12 km. Mi-am dat seama că o voi duce la bun sfârşit încă de la primii kilometri, dar tot timpul voci lăuntrice mă îndemnau să mă las. "Ficatul!", "Au, splina", "Mă înţeapă pieptul" spuneau, de am ajuns la un moment dat să înţeleg de ce Ulise s-a legat de catarg, pentru a nu ceda la cântecele sirenelor.

Cum de reuşesc să alerg şi să obţin în continuare nişte timpi de parcă aş sta pe loc, e o enigmă greu de pătruns. Am încheiat cei 12 km în 80', cu timpi intermediari 5 km (33'), 8 km (51'), 10 km (67').

Am avut şi ocazia să-mi văd colegii din presă la lucru, la un accident rutier produs pe Faleza Superioară, în zona vilelor. Mai întâi echipa de la PrimaTV, cu care doar m-am salutat fără să opresc, pentru că mai aveam încă doi km de parcurs până la finish. M-am întors prin acelaşi loc, curios să văd ce s-a întâmplat. Era acum o echipă de la Viaţa Liberă. De la fotoreporterul Bogdan Codrescu m-am ales cu nişte poze iar de la Maria Măndiţă, cu câteva mişto-uri. Am păstrat pozele.

Un sfert de cumpănă

2009-03-31T10:42:00.001-07:00

Am reuşit să trec cu bine primele două etape din programul de pregătire întocmit de antrenorul Gyongyossy. Mi-am permis chiar să tratez cu uşoară aroganţă proba de luni, de alergare forţă - 2 km. Nu prea am înţeles care e treaba cu forţa, aşa că mi-am zis că ar trebui să parcurg distanţa cât mai rapid cu putinţă. Continui să rămân superior melcului ca viteză. Şi cam atât. Am făcut cei 2 km în 10 minute, faţă de 13, cât îmi lua în mod normal. Şi chiar mi s-a părut că aş putea să fac 3 km, dar mi-a căzut suflul pe jos după alţi 300 de m şi nu am mai reuşit să-l ridic.

Alergarea de marţi, de 45', a fost relativ ok. Ştiam că o pot duce la bun sfârşit de duminică, zi în care am parcurs pentru prima dată 8 km. Aşa că am reluat aceeaşi cursă, pe care am terminat-o în ruşinosul timp de 52'. Pe la cel de-al patrulea km m-am surprins că, furat de gânduri, abia mai dădeam din picioare. Deocamdată, se dovedeşte că epoca vitezei nu-i de mine.

Să vedem dacă e măcar epoca rezistenţei. Mâine mă aşteaptă o cursă de 12 km. E pentru prima dată în viaţa mea când alerg două cifre. Mi se pare colosal, dar e doar un sfert din cât mi-am propus până în toamnă. În urmă cu câteva luni, aş fi obosit numai cât mi-ar fi spus cineva 12 km. Şi aş fi băut o bere. Aşa că desfac şi eu acum la o bere, în cinstea obositului care am fost.

Stâng - drept - stâng. Sau prima organizare

2009-03-29T22:47:00.000-07:00

De azi, încerc să alerg organizat. Să duc la bun sfârşit programul de pregătire pentru maraton, realizat de antrenorul Zsolt Gyongyossy pentru Emilian Isăilă.

Prima saptamana: Luni - alergare forta, 2 km; Marti - alergare pe stadion, 45', dintre care doi kilometri cronometrati (unul 5'15”, al doilea 5'30”); Miercuri - alergare 12 kilo in 74'; Joi - liber; Vineri - 6 kilo in 33'; Sambata - 79', 12 kilo; Duminica - liber;

A doua saptamana: Luni - 45', alergare in forta; Marti - alergare stadion, 45'; Miercuri - alergare, 50'; Joi - inot, 30'; Vineri - alergare: 50 de metri cu genunchii la piept, 50 m pas saltat, 50 m pas sarit, apoi alergare 35'; Sambata - liber; Duminica - alergare 18 kilometri, 110';

A treia saptamana: Luni - liber; Marti - alergare pe stadion 10 kilometri, cronometru: 57'; Miercuri - forta: 4X30 abdomene; 4X10 flotari; 4X25 spate; Joi - liber; Vineri - inot, 30'; Sambata - 60 de metri alergare cu genunchii la piept, 60 m pas sarit; 60 m pas saltat, apoi alergare 35'; Duminica - alergare 12 kilometri;

A patra saptamana: Luni - liber; Marti - inot, 30'; Miercuri - alergare 12 kilo, 69'; Joi - 60 metri pas saltat, 60 m pas sarit, 60 m alergare cu genunchii la piept, apoi alergare 30'; Vineri - alergare usoara, 30'; Sambata - alergare usoara, 30'; Duminica - alergare 24 de kilometri, 2h 25'.

Alergarea ca un banc bun

2009-03-26T02:51:00.001-07:00

Dacă vrei să-i faci să râdă pe cei de lângă tine, spune-le că intenţionezi să participi la un maraton. Un munte de mişto-uri te va acoperi imediat. Vor accepta mai uşor că te antrenezi să mergi pe valuri decât că ţi-ai pus în cap să parcurgi 42 de kilometri.

În urmă cu 2500 de ani, când grecii aveau probleme cu perşii la Maraton, atenienii au trimis către Sparta un alergător, să ceară ajutor. Bărbatul a parcurs 225 de km în două zile şi s-a întors fără a reuşi să obţină sprijinul spartanilor. Până la urmă, grecii au trebuit să se descurce singuri, i-au înfrânt pe invadatori şi un nou alergător a dus vestea în Atena. A făcut 42 de km direct în istorie.

Pentru a treia oară consecutiv în această săptămână, am terminat şi azi tura completă de faleză. Am recalculat distanţa aseară şi mi-am dat seama că de fapt sunt doar 5 km, pe care i-am parcurs şi de această dată tot în 33 de minute. Lunea trecută, după ce am încheiat pentru prima dată cei 5 km, m-am bucurat ca un copil. Îmi venea să-i sun pe toţi pe care îi cunosc şi să le spun. Nu să mă laud, ci să-i anunţ că se poate. A fost cel mai bun banc pe care l-a făcut alergarea cu mine.

Experiment Isăilă: Alerg pentru mine!

2009-03-25T11:28:00.000-07:00

Primul kilometru este cel mai greu. Alerg deja aproape zilnic de vreo patru săptămâni şi, aproape fără excepţie, probleme apar după 500 de metri. Încep un fel de crampe uşoare în gambe, un junghi în piept, altul în ficat şi aceeaşi întrebare sâcâitoare: de ce nu mă opresc? Nu văd că mi-e rău? După primul kilometru, corpul se obişnuieşte cu efortul şi se supune, docil, traseului pe care mi l-am propus să-l parcurg.

Deşi vremea de astăzi a fost cea mai proastă de când alerg, o lapoviţă sâcâitoare, am reuşit pentru a doua oară în acestă săptămână să termin o tură întreagă de faleză: parcul de lângă Distrigaz - bac - Elice - retur. În total, aproximativ 5,5 km, în 33 de minute. Mulţumitor, pentru un începător care a cărat tot timpul cu el 85 de kilograme.

În urmă cu un an şi ceva citeam, în Evenimentul Zilei, un prim material despre Emil Isăilă şi performanţa acestuia. În doar câteva luni, descrise pe pagina de internet a ziarului drept "Experiment Budapesta", jurnalistul s-a transformat dintr-un obez lipit de canapea ce obosea şi să respire într-un atlet care termină cei peste 42 de km ai maratonului din capitala vecină. Când s-a apucat, avea 39 de ani, fugise toată viaţa lui de sport şi cântărea 98 de kilograme la 1,84 metri. Perfomanţa greu credibilă m-a pus pe gânduri. După mai multe încercări ratate, am decis în acestă primăvară că trebuie, la rândul meu, să încerc. Şi pentru a avea o motivaţie în plus, m-am hotărât să fac totul public.

Pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile, Isăilă a recurs la sfaturile lui Zsolt Gyöngyössy, soţul şi antrenorul Gabrielei Szabo. Eu am decis să apelez la un alt antrenor, la îndemâna tuturor: internetul. În primul rând, voi urma cele descrise de jurnalistul bucureştean pe blogul său. După cum voi citi orice mi se va părea util demersului meu: de a mă alinia pe 4 octombrie 2009 la startul maratonului de la Budapesta. Chiar dacă nu voi reuşi să-l termin, ar fi unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care mi le-aş putea face cu ocazia împlinirii a 36 de ani: să alerg pentru mine.

Ruşinea de-a fi român

2009-01-28T13:03:00.001-08:00

Ce poţi să le spui unor părinţi care şi-au pierdut fiul de cinci ani după ce l-au dus la o operaţie banală de hernie? Intervenţie programată cu mult timp înainte, deci nu o urgenţă, un caz care să prevestească dezastrul. Ce poţi să-i spui bunicului care timp de doi ani a făcut plângeri către toate autorităţile competente şi nu a primit vreun răspuns? Iar în momentul în care cineva l-a băgat totuşi în seamă a fost doar pentru a-l redirecţiona către comisiile şi comitetele de unde nici până azi nu a primit nimic? Rând pe rând, Direcţia de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România ori cel din Galaţi au pasat timp de doi ani de la unii la alţii cazul lui Iustin Nicolau, un copil de cinci ani a cărui singură vină e că a intrat în malaxorul numit fără pic de ruşine "Sănătate". Deşi Institutul de Medicină Legală recunoaşte că există culpă medicală, deşi mai multe organisme admit că fişele medicale au fost falsificate, tăcerea se aşterne tot mai adâncă iar speranţa rudelor de a aduce cazul în faţa unei instanţe se subţiază pe măsură ce procurorii albesc pagină după pagină din dosar.
Miercuri, la conferinţa de presă susţinută de bunic şi părinţi, mi s-a făcut ruşine. Pe măsură ce ascultam cum majoritatea plângerilor lor au rămas fără un răspuns, mi se făcea ruşine. Dacă angajaţii, că sigur nu sunt oameni, care trebuiau să dea acele explicaţii sunt români, ei bine, mi-e ruşine că sunt şi eu român. Şi-mi venea să intru în pământ când mă gândeam că sunt şi eu o rotiţă într-un sistem care ştie întotdeuna să găsească scuze, fără a nimeri şi rezolvările. Cu atât mai puţin vinovaţii, dacă nu e vorba de găinari de rând.
Cezar Amariei

Naşterea domnului Lăzărescu

2009-01-25T12:53:00.001-08:00

Un batrân a murit la Slatina, după ce a fost plimbat patru ore printre spitale, fără a fi consultat de vreun doctor. La Galaţi, părinţii unui bebeluş acuză medicii că i-au rupt femurul fiului lor, la naştere. Că ai 62 de ani sau doar câteva zile, sistemul medical românesc nu alege: te poate nenoroci indiferent de vârstă sau de zona în care te afli. Nici măcar şpaga nu te poate apăra. În urmă cu doi ani, părinţii a doi copii din Galaţi acuzau un anestezist că le-a greşit doza şi că micuţii au murit din cauza lui, deşi aveau de trecut printr-o banală operaţie de apendicită. În ambele cazuri, părinţii recunoşteau că i-au dat şpagă celui pe care îl învinovăţeau.
Câtă încredere trebuie acordată sistemului sanitar au arătat chiar primii oameni ai statului. Atât preşedintele Traian Băsescu cât şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au ales să se opereze în străinătate, atunci când au fost obligaţi să ajungă la cuţit, chiar dacă era vorba de intervenţii care se puteau face în orice spital judeţean.
În urmă cu patru ani, lumea artistică mondială premia la Cannes lung-metrajul "Moartea domnului Lăzarescu", în care inginerului pensionar Dante Remus Lăzărescu i se face rău, este plimbat cu salvarea câteva ore şi sfârşeşte fără a fi consultat de vreun medic, după ce a fost plimbat dintr-un spital în altul. Specialiştilor de la revista britanică de film „The Empire“ le-a plăcut atât de mult ideea şi modul crud în care a fost prezentată încât au inclus pelicula în Top 500 al celor mai bune filme din toate timpurile, înaintea mult mai cunoscutelor „Titanic“, „Interviu cu un vampir“ sau „Braveheart“.
Din păcate, realitatea mioritică surclaseză încă o dată ficţiunea. Şi ne învaţă că nu s-au făcut toate filmele despre monstruozităţile sanitare din România. Ne-am uitat la filmul lui Cristi Puiu - "Moartea domnului Lăzarescu", fără să ne dăm seama că la nivel de ficţiune am ars multe etape. În plan real, lucrurile se dovedesc mult mai simple: până la nefiinţă, există mai întâi o naştere a domnului Lăzărescu, în care cineva îţi rupe femurul, se face că nu s-a întâmplat nimic şi-ţi recomandă comprese reci dacă întrebi de ce copilul are probleme cu piciorul. E un fel de a ura "Bun venit!" unui nou domn Lăzărescu pe meleagurile noatre. Şi-n caz că nu-i convine ceva, să zică mersi că s-a născut viu!
Cezar Amariei

Moartea unui manelist

2008-01-19T10:20:00.000-08:00

Am murit Florin Salam! Se scurg de durere cristalele lichide ale televizorului. Suspină sfâşietor prima pagină a ziarelor! Din radiouri, vocea defunctului unduie ultrascurt: "Nu mă aude nimenea/ Numai tu mă ascultai,sufletul mi-l alinai/ Ce fericit mă faceai/ Refren:(2x) Aş vrea să beau, să plâng, să mor.../ Iubire de-al tău dor,/ Ce grea e viaţa fără tine/ Că ai rupt sufletul din mine".
Nu, din fericire nu a răposat Salam, dar aşa va arăta România în săptămâna în care va trece în lumea drepţilor. A murit în schimb americanul Bobby Fischer. Cum cine-i Bobby Fischer?! Campionul mondial care a întrerupt în anii '70 un sfert de secol de dominaţie sovietică în lumea şahului. Cel care şi-a trăit ultimii 15 ani din viaţă ca un fugar, locuind clandestin prin Ungaria, Argentina, Filipine sau Japonia, după ce a fost declarat non-grata de SUA doar pentru că a îndrăznit să joace şah într-o Iugoslavie aflată sub embargou. Cel despre care se spune că avea un IQ mai mare decât Einstein.
Lumea valorilor strâmbe a trecut uşor cu vederea aşezarea lui Fischer între îngeri. Nedrepţi am fost şi noi, când am inclus în secţiunea Sport un articol despre nefiinţa sa. Pentru ce a făcut, merita introdus la Cultură.
Cezar Amariei

Primiti cu publicatia electronica?

2008-01-06T22:52:00.000-08:00

Cu zilele atent numărate până la data lansării oficiale, cu retuşuri de ultim moment, prima publicaţie exclusiv electronică din Galaţi se apropie de start.

Ştim că românul s-a născut poet, specialist în agricultură ori fotbal, analist economic sau în cine ştie câte alte lucruri pe care le găsiţi şi la noi în site, aşa că ne sunteţi absolut indispensabili! Vrem să ne spuneţi cât de aproape de nevoia de informare sau divertisment este această publicaţie, cât de utilă sau pur şi simplu cum ar fi fost ea mai bună dacă...

Dat fiind ca nu avem condică de sugestii şi reclamaţii încă, pagina blogului meu vă stă larg nescrisă.